AcasămodeleO CLIPĂ DE NEATENȚIE – Un biciclist a fost accident mortal de...

O CLIPĂ DE NEATENȚIE – Un biciclist a fost accident mortal de un autocar

spot_img

DISTRIBUIȚI

O clipă de neatenție i-a fost fatală unui bărbat de 53 de ani care se deplasa cu bicicleta prin oraș. La un moment dat de pe acostament a pătruns pe șosea chiar în fața unui autobuz iar șoferul nu am mai putut evita impactul. În urma accidentului biciclistul și-a pierdut viața.

Accidentul la ieșire din Beclean spre Dej, aproape de intersecția cu Braniștea, în urmă cu puțin timp,

„Un șofer de 57 de ani din Suceava în timp ce conducea autobuzul prin orașul Beclean, a surprins și accidentat un bărbat de 53 de ani din localitate, care, aflat pe bicicletă, a pătruns de pe acostament în carosabil. În urma accidentului biciclistul a decedat. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă” a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, inspector Virginia Pârlea.

La fața locului au ajuns rapid polițiștii rutieri din Beclean dar și paramedicii Serviciului SMURD din oraș și apoi o autospecială a ambulanței.

„Bărbatul accidentat a fost găsit în stop cardio respirator iar paramedicii au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate apoi conform protocolului.. Din păcate, acestea nu au dat rezultate, bărbatul de 53 de ani fiind declarat decedat” a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, plutonier major Marius Rus.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA