AcasăActualitate112NERESPECTAREA LEGII - Sancţiuni de peste 2.000 de lei aplicate de jandarmii...

NERESPECTAREA LEGII – Sancţiuni de peste 2.000 de lei aplicate de jandarmii maramureşeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

NERESPECTAREA LEGII  În acest sfârşit de săptămână, militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, au acţionat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi a stării de normalitate, potrivit competenţelor legale.


Efectivele de jandarmi au intervenit prompt la solicitările primite în situaţii de tulburare a liniştii publice, folosire de expresii jignitoare, gesturi şi fapte obscene care au intrigat cetăţenii, au luat măsurile legale în peste 15 situaţii aplicând sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de peste 2.000 lei.

Vineri, 16 iunie a.c., în jurul orei 20:40, jandarmii au aplicat o amendă unui tânăr de 25 de ani din Baia Mare, care aflându-se în autogara din Baia Mare, a tulburat ordinea şi liniştea publică prin ţipete şi strigăte, indignând cetăţenii ce se aflau în acea zonă.

Sâmbătă, 17 iunie a.c., în jurul orei 00:20, jandarmii din cadrul patrulei de ordine publică de pe raza localităţii Baia Mare, au fost solicitaţi să intervină la o sală de jocuri de pe strada Victoriei, unde au aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă, unui bărbat în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în localitatea Baia Mare, care adresa injurii şi expresii jignitoare angajaţilor firmei de pază de la acel local.

De asemenea, în jurul orei 02:50, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pe strada Cuza Vodă din Baia Mare, unde un tânăr în vârstă de 22 de ani din Baia Mare, aflat în scara unui bloc, a lovit în mod repetat, cu pumnii şi cu picioarele uşa unei locatare, tulburând liniştea locuitorilor din acel imobil. Şi acestui tânăr jandarmii i-au aplicat o amendă.

Pentru a solicita sprijin, cetăţenii pot apela numărul de urgenţă 112 sau se pot adresa celui mai apropiat echipaj de jandarmerie.

Informaţii furnizate de IJJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA