AcasăEvenimentSportMircea Lucescu a primit un cadou impresionant din partea patronului său!

Mircea Lucescu a primit un cadou impresionant din partea patronului său!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Patronul Şahtiorului i-a dat antrenorului său un „Vacheron Constantin 2004”, ediţie limitată, doar alte trei persoane din lume avînd acest model. Mircea Lucescu se bucură în continuare de apreciere în Ucraina. Pe lîngă rezultatele foarte bune reuşite cu Şahtior în acest sezon, antrenorul român s-a ales şi cu un cadou surprinzător din partea patronului său.

Rinat Ahmetov, a cărui avere declarată oficial se apropie de 20 de miliarde de dolari, i-a oferit lui Lucescu un ceas de colecţie. E vorba despre un model al firmei Vacheron Constantin, anul 2004, ediţie limitată, care a costat o sumă impresionantă, nu mai puţin de 270.000 de dolari. Modelul pe care îl poartă acum Lucescu a fost realizat într-o serie restrînsă de doar 4 bucăţi, una dintre ele fiind achiziţionată de patronul Şahtiorului, care apoi i-a dăruit-o lui Il Luce.

Vacheron Constantin este o companie cu tradiţie, fiind adesea plasată în topul celor trei mari producători din domeniul orologeriei, alături de Patek Phillippe şi Audemars Piguet. Ea a fost fondată în 1775 de către Jean-Marc Vacheron şi Francois Constantin. Tot un „Vacheron Constantin” poartă şi patronul Milanului, Silvio Berlusconi, însă un model care costă 540.000 de euro.

Ahmetov e cel mai bogat patron din fotbal
Cu o avere de 18,6 miliarde de dolari, Rinat Ahmetov e nu doar cel mai bogat om de afaceri din Ucraina, dar şi cel mai potent patron al unei echipe de club din Europa.

Topul patronilor europeni
Loc Nume Avere (miliarde euro)
1 Rinat Ahmetov (Şahtior Doneţk) 18,6
2 Roman Abramovici (Chelsea) 13,4
3 Francois Pinault (Rennes) 11,5
4 Silvio Berlusconi (AC Milan) 7,8
5 Leonid Fedun (Spartak Moscova) 7,1

3 milioane de dolari e salariul anual pe care Mircea Lucescu îl primeşte la Şahtior Doneţk (sursa: gsp.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA