AcasăEvenimentSportMECI NEBUN LA RECEA - Gazdele câștigă după ce Unirea Dej conducea...

MECI NEBUN LA RECEA – Gazdele câștigă după ce Unirea Dej conducea cu 2-1 în ultimul minut!

spot_img

DISTRIBUIȚI

MECI NEBUN LA RECEA Echipa de fotbal Unirea Dej a pierdut cu 3-2 meciul din deplasare cu Comuna Recea. Inițial, partida trebuia să aibă loc ieri, dar a fost amânată 24 de ore.

Întâlnirea dintre Comuna Recea și FC Unirea Dej a contat pentru a XVIII-a etapă a seriei a V-a din Liga a III-a. Inițial, confruntarea trebuia să aibă loc ieri. Elevii lui Gică Barbu au făcut deplasarea în Maramureș, însă la ora 15, ora începerii disputei, surpriză: arbitrii au decis că terenul de joc este impracticabil, fiind acoperit aproape în totalitate de apă, iar meciul nu se poate disputa și va fi amânat 24 de ore.

Astăzi, dejenii au făcut din nou deplasarea, iar meciul s-a putut disputa în condiții decente. Puștiul Antonio Giurgean – cel care a marcat un eurogol, etapa trecută, cu Unirea Jucu  – a deschis scorul în Maramureș, în minutul 17. Gazdele au forțat egalarea, însă nu au reușit să puncteze decât în a doua repriză, la opt minute după reluare, prin Viorel Chinde.

Partida a ”explodat” în ultimele secunde ale meciului, finalul fiind unul dramatic. Kereki a marcat pentru Unirea Dej în minutul 90, pentru ca alb-albaștrii să se vadă egalați câteva secunde mai târziu, când Paul Achim a finalizat pentru formația sa.

Meciul nu avea să se termine la egalitate, 2-2, ci cu o victorie a gazdelor. Dacian Dunca a înscris în minutul 93 și a decis soarta punctelor puse în joc, la o fază contestată vehement de dejeni. Oaspeții au acuzat un fault în atac, însă centralul Denis Haidiner a acordat lovitură liberă pentru gazde considerând că jucătorul Dejului a căzut cu mâna pe minge. În urma loviturii libere rezultate, ACS Comuna Recea a reuşit să câştige meciul cu 3-2, după ce dejenii au avut 2-1 în minutul 90.

ACS Comuna Recea – Unirea Dej    3-2
Viorel Chinde (53), Paul Achim (90), Dacian Dunca (90+3) / Antonio Giurgiuean (17), Kereki (90)

În urma victoriei de astăzi, Comuna Recea a acumulat 37 de puncte și revine pe locul doi în clasament, având un singur punct mai puțin decât AFC Hermannstadt, lidera la zi, și două în plus față de Metalurgistul Cugir (35), ocupanta locului trei.

1AFC Hermannstadt17122335-183814
2ACS Comuna Recea17114236-153710
3Metalurgistul Cugir17112440-163511
4Sănătatea Cluj17104326-133410
5FC Zalău17103425-13336
6Unirea Jucu1792632-20295
7Gaz Metan Mediaş II1784532-27284
8Unirea Dej1657423-1822-2
9Avântul Reghin1671821-2122-2
10Viitorul Ulmeni1663728-3421-3
11ASA Târgu Mureş II17611022-3419-11
12CS Oşorhei17421120-3114– 16
13CS Iernut17411229-4313-14
14FC Bistriţa17221313-528-16
15Recolta Dorolţ17121412-395-16
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA