AcasăOPINIIMarea ciolaniadă! Mișcări de trupe în politica maramureșeană (1)

Marea ciolaniadă! Mișcări de trupe în politica maramureșeană (1)

spot_img

DISTRIBUIȚI

*Astăzi, în plenul Parlamentului, Doru Leșe, deputat PDL în colegiul Lăpuș, își va anunța demisia din rândul turmei păstorită de baciul Mircea Man, urmând ca până la finalul mandatului să activeze în grupul liberalilor. Din anumite motive, nu ne grăbim să-l catalogăm ”traseist” pe Leșe, având în vedere situația lui ceva mai aparte. În primul rând faptul că de când a intrat în politică a activat doar în tabăra democraților. Apoi, deși s-a zvonit cam demultișor că ar cam vrea să plece, uite că n-a făcut-o decât acum, când, practic, n-a avut încotro.
*Conflictul dintre Leșe și Man este de notorietate. Nu intrăm în amănunte. Leșe a rezistat presiunilor și a spus, nu odată, că va pleca din PDL doar în cazul în care nu va mai fi nominalizat candidat în colegiul său. Și nu a fost, Man autopropunându-se candidat în singurul colegiu în care mai are ceva șanse de reușită. Cumplită decădere pentru autointitulatul ”președinte al tuturor maramureșenilor”! Și, cum colegiul a revenit PNL în cadrul USL, Leșe a bătut la ușile liberalilor,  găsind după cât se pare înțelegere. Paradoxal, mutarea aceasta rezolvă și problema USL în acest colegiu, calculele arătând că Mircea Man ar fi greu de bătut de alt candidat în afara lui Doru Leșe! Oricum, se anunță o bătălie crâncenă între cei doi foști vechi prieteni, actuali dușmani de moarte.

*Aflat într-o situație disperată, Man vrea să nu piardă ultimul tren care îl poate menține în politica mare, altfel ”faliment” scrie pe el. Din această cauză l-a îndepărtat abuziv pe Leșe (există o decizie a conducerii PDL care spune că parlamentarii actuali își păstrează colegiile), dar, culmea, a mers mai departe, încercând să-l mazilească și pe Nicolae Bud, celălalt deputat al partidului. Vă veți întreba ce legătură există între cele două colegii, Lăpuș și Codru-Chioar, dar răspunsul este foarte simplu. Man se gândește la toate în ceea ce îl privește, luând în calcul și varianta în care ar pierde în fața lui Leșe, dar ar putea ajunge parlamentar la redistribuire datorită legii electorale anormale după care se vor desfășura alegerile din acest an, pentru care se pare că portocalii au știut de ce luptă, atacând (și câștigând) la Curtea Constituțională uninominalul pur promovat de USL prin Parlament.

*De redistribuire beneficiază candidatul care a obținut cele mai multe voturi în colegiul său. Man știe că Nicolae Bud va strânge mai multe voturi decât el (în situația în care nu ar câștiga colegiul Codru-Chioar), ca atare s-a gândit să-i facă și lui vânt, în modul cel mai ”democratic”, evident. Nu-i pasă că PDL va pierde un mandat sigur, mai importantă este propria persoană. Până astăzi, Man n-a reușit ”să scape” de Bud, dar asta nu înseamnă că a renunțat la această josnică mârșăvie. Din păcate pentru el, Bud este bine văzut la ”centru”, motiv pentru care conducerea partidului nu pare dispusă să dea curs acțiunilor disperate ale rohianului. Dar cine știe, poate că va reuși până la urmă și portocalii se pot șterge pe bot de un manadat în Maramureș, repet, sigur.

*Dacă ține neaparat să candideze, Bud nu are decât varianta USL sau PPDD (postura de independent fiindu-i total nefavorabilă în actualul context al legii), pentru că o eventuală impunere a sa pe listele partidulețelor din ARD (PNȚCD sau Forța Civică) se va lovi de refuzul tartorului Man. Vom vedea în zilele următoare cum se va rezolva această delicată situație.

*Apropo de Mircea Man, fost președinte al CJ Maramureș, doritor avid de încă un mandat, dar scurtcircuitat de alegătorii județului. Când a auzit că îl are contracandidat pe anonimul Zamfir Ciceu, rohianul a zâmbit satisfăcut pe sub mustață. Nu puțini au fost cei care nu îi dădeau nicio șansă lui Ciceu în confruntarea cu versatul său adversar. ”Cum să voteze maramureșenii un candidat pe care nu-l cunosc?” rânjeau adepții menținerii în jilț a nevolnicului. Da, e adevărat, exista acest risc. Numai că alegătorii n-au greșit nici de data asta: l-au ales pe Ciceu, deoarece nu-l știau, și au renunțat la Man tocmai pentru că îl cunoșteau foarte bine!
Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA