Acasăsinucidere maramuresLOVITURĂ PENTRU UNGARIA - Parlamentul european a luat o măsură fără precedent împotriva...

LOVITURĂ PENTRU UNGARIA – Parlamentul european a luat o măsură fără precedent împotriva unui membru al Uniunii Europene

spot_img

DISTRIBUIȚI

LOVITURĂ PENTRU UNGARIA  Parlamentul European (PE) a votat miercuri în favoarea invocării Articolului 7 împotriva Ungariei, pentru ‘încălcarea gravă a valorilor’ europene, informează MTI şi EFE.

Invocarea Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona ar putea duce la pierderea de către Ungaria a dreptului la vot în cadrul reuniunilor Consiliului Uniunii Europene, conform Observator.

Eurodeputaţii au aprobat o rezoluţie propusă de liberali, social-democraţi şi stânga radicală potrivit căreia ‘situaţia actuală din Ungaria constituie un risc clar de încălcare gravă a valorilor stipulate în Articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene şi justifică declanşarea procedurii prevăzute de Articolul 7’.

Eurodeputaţii constată o ‘deteriorare gravă a statului de drept şi democraţiei’ în Ungaria şi subliniază că ‘legile controversate trebuie suspendate sau retrase’.

Rezoluţia a fost aprobată cu 393 voturi pentru, 221 împotrivă şi 64 de abţineri. Documentul nu a fost sprijinit de Partidul Popular European, de care aparţine formaţiunea Fidesz a premierului ungar Viktor Orban.

Comisia PE pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne urmează să elaboreze un raport cu privire la Ungaria, după care PE va decide prin vot asupra lansării primelor măsuri ale Articolului 7, notează MTI.

La finele lui aprilie, Comisia Europeană a anunţat că a deschis o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu controversata lege privind universităţile, care ameninţă să ducă la închiderea Universităţii Central Europene (CEU), finanţată de miliardarul american George Soros.

Scrisoarea de punere în întârziere trimisă guvernului constituie prima etapă a procedurilor de infringement pe care le poate lansa Comisia Europeană şi care ar putea duce la final la sancţiuni financiare dure când o ţară nu respectă legislaţia Uniunii Europene.

sursa INFO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA