LOVITURĂ PENTRU CATALANI – Spania a avertizat că va declanșa sâmbătă procedura de suspendare a autonomiei regiunii

1
97

LOVITURĂ PENTRU CATALANI  Spania a avertizat că va declanșa sâmbătă procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei, prin activarea articolului 155 al Constituției, care permite suspendarea autonomiei politice a Cataloniei, după ce liderul catalan Carles Puigdemont a amenințat că parlamentul regional ar putea să voteze o declarație oficială de independență dacă Madridul nu acceptă să poarte negocieri, relatează Reuters.

Catalonia nu și-a declarat independența, dar o va face totuși, dacă Madridul își continuă “represiunea”, în special prin suspendarea autonomiei, a avertizat joi liderul separatist catalan.

Dacă guvernul statului persistă să împiedice dialogul și își continuă represiunea, parlamentul Cataloniei va putea proceda — dacă va considera oportun — la votarea unei declarații oficiale de independență pe care nu a votat-o în 10 octombrie”, scrie el într-o scrisoare adresată șefului executivului spaniol Mariano Rajoy, după cel de-al doilea ultimatum dat de guvernul central de la Madrid cu privire la situația creată.

Guvernul de la Madrid „se va reuni sâmbătă într-o ședință extraordinară pentru a aproba măsuri ce vor fi remise Senatului vizând apărarea interesului general al spaniolilor, inclusiv al cetățenilor din Catalonia, și reinstalarea ordinii constituționale” în această regiune, a răspuns executivul spaniol, potrivit unui comunicat citat de dpa.

Sursă info și foto.

1 COMENTARIU

  1. foarte bine poate asa vor invata si altii de la noi care sint cu mult mai putini si ne insemnati ca se poate si altfel daca nu se linistesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here