AcasăEvenimentSportLiga lui Mitică. Nu prea au față de campioni. CFR n-a putut...

Liga lui Mitică. Nu prea au față de campioni. CFR n-a putut bate o echipă rămasă în zece jucători!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Formaţia Sportul Studenţesc a mai produs o „bombă” în Liga I. Astăzi, în Regie, „gașca nebună” a remizat cu CFR Cluj, liderul la zi, scor 1-1.
Meciul a fost echilibrat, iar ardelenii au reușit să deschidă scorul abia în minutul 78, prin grecul Pantelis Kapetanos (78). Asta după ce Sportul a rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Lung din minutul 55.
În prelungiri, Sportul Studențesc, revelația actualei părți a campionatului, a lovit decisiv, Lungu punctând nesperat.
„Studenţii” sunt cei care i-au urcat pe ardeleni în vârful ierarhiei, după ce s-au impus, etapa trecută, pe terenul fostului lider, Dinamo, scor 3-1. După cum a evoluat astăzi, CFR n-a prea arătat a fi echipa care merită să câștige campionatul. Să emiți pretenții la titlu dar să te lași egalată de o echipă ce a jucat 40 de minute în zece oameni, e prea mult. Încă odată antrenorul Costa a început partida cu doar doi români în teren, Mureșan și Panin, dar a fost nevoit să-i introducă pe Hora și Ganea pentru ca echipa să deschidă scorul. Se vede de la o poștă că feroviarii vor avea un final de campionat foarte tensionat din toate punctele de vedere. După semieșecul de astăzi, doar jocul rezultatelor din celelalte partide le mai poate aduce o temporară liniște.

 

Petrolul şi Chiajna au oferit un meci de infarct
Un meci dubios de spectaculos s-a desfăşurat pe „Ilie Oană”, la Ploieşti. Pe final de partidă, în momentul în care Petrolul conducea cu 3-1, în minutul 85, Concordia Chiajna s-a dezlănţuit, şi a marcat trei goluri la foc automat. Echipa lui Reghecampf a învins cu 4-3.
Iată filmul incredibil al meciului:
1-0: După o combinaţie între Zerka şi Younes Hamza, tunisianul a pătruns în careu pe dreapta şi de la 7-8 metri a tras pe sub Gospodinov
1-1: Ilie Iordache l-a angajat pe Rocha, care de la limita ofsaidului a pătruns în care şi l-a învins pe Gritti.
2-1: Centrare de pe dreapta Străuţ, iar Hamza a reluat cu capul de la zece metri.
3-1: Opriţa a centrat de pe dreapta, iar Hamza a realizat hattrick-ul reluând tot cu capul în poartă de la 8-9 metri.
3-2: Centrare Popa în faţa porţii ploieştene, mingea ajunge la Alex dos Santos care o trimite în poarta lui Gritti
3-3: Dos Santos primeşte o pasă de la Dinu şi aduce egalarea pentru Concordia
3-4: Dinu a adus victoria echipei din Chiajna, după ce a marcat cu capul în minutul 90+3

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA