AcasăAlteleEconomicLEGEA SALARIZĂRII UNITARE - Veniturile de bază aflate la baza piramidei salariale...

LEGEA SALARIZĂRII UNITARE – Veniturile de bază aflate la baza piramidei salariale vor crește cu 100%

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGEA SALARIZĂRII UNITARE Legea salarizării unitare a fost făcută publică. Potrivit expunerii de motive, veniturile de bază aflate la baza piramidei salariale vor crește cu 100%, medicul de la Urgențe va beneficia de echivalentul a 3.600 euro pe lună, începând cu 2018, iar salariile din învățământul preuniversitar vor crește între 90%-150%, scrie Libertatea.

Noua lege plafonează indemnizaţiile primite de şefii cultelor, de la patriarh la episcopi, la 65% din indemnizaţiile înalţilor demnitari cu care sunt asimilate funcţiilor lor. Această măsură se aplica până în prezent în Legea salarizării doar funcţiilor din eşalonul doi al conducerii Bisericii.

Coaliția PSD-ALDE a anunțat că amână cu o săptămână depunerea proiectului de lege în Parlament, pentru a fi dezbătut public.

”S-au completat aproape toate semnăturile din partea colegilor din Parlament, dar am decis să mai stea o perioadă, e Săptămâna Mare, vin şi sărbătorile de Paşte, până săptămâna viitoare rugându-i pe toţi colegii din Parlament să studieze cu atenţie legea”, a spus luni, Dragnea, după întâlnirea cu grupurile parlamentare PSD şi ALDE.

Ulterior, proiectul a fost postat pe pagina de internet a PSD. Inițiatorii precizează că elaborarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-au avut în vedere: eliminarea disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare; creşterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare faţă de celelalte salarii de bază din grila de salarizare, astfel încât raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar se reduce la 1 la 12, faţă de 1 la 15 cât este în prezent.

În sectorul bugetar, raportul între cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază/soldă a funcției de bază/salariu al funcției de bază/indemnizație de încadrare/indemnizație lunară este de 1 la 12.

”Prin această măsură, salariile de bază aflate la baza piramidei salariale vor înregistra o creştere accentuată, în jur de 100%, această creştere fiind din ce în ce mai mică pentru salariile aflate în partea superioară a piramidei salariale”, spun parlamentarii majorității.

În proiect se anunță creşterea substanţială a salariilor de bază pentru personalul medical, începând cu anul 2018, (medici şi asistente medicale) astfel încât medicul UPU să beneficieze de echivalentul a 3.600 euro pe lună, iar medicul rezident UPU să beneficieze de echivalentul a 1.200 euro /lună.

De asemenea, va avea loc o creştere substanţială a salariilor de bază pentru personalul din educaţie, această creştere fiind cuprinsă între 90%-150%, pentru învăţământul preuniversitar şi între 33%-125% pentru învăţământul universitar.

 

“Cultură”: creşterea substanţială, de peste 100%, a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în special pentru funcţiile cu nivel mai mic de salarizare.

detalii despre Legea salarizării citiţi AICI

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA