AcasămodeleLEGEA NU SE APLICĂ TUTUROR – Polițiști bistrițeni, acuzați că ”aranjează” accidentele...

LEGEA NU SE APLICĂ TUTUROR – Polițiști bistrițeni, acuzați că ”aranjează” accidentele prietenilor și colegilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGEA NU SE APLICĂ TUTUROR   Jurnaliștii bistrițenii susțin că polițiștii locali au grijă să ridice dovezile de la locul accidentelor rutiere atunci când în acestea sunt implicați prieteni, colegi sau alte persoane importante.

Claudia Andron, jurnalist la Bistrițeanul, a povestit într-un editorial o întâmplare ce seamănă aproape cu scenariul unui film. Și mulți s-ar putea gândi la asta dacă autoarea articolului nu ar avea și imagini pe care le-a și publicat.

Jurnaliștii povestesc că după accident, șoferul a ieșit din mașină și s-a făcut nevăzut. Martorii care au ajuns imediat după impact povestesc că șoferul s-a îndepărtat de mașină, abia ținându-se pe picioare, a ajuns mai mult în patru labe decât în picioare lângă un camion parcat, a căzut, s-a ridicat și mai apoi s-a făcut nevăzut după ce a sărit un gard. În urma impactului, din autoturism, pe carosabil, a ajuns și o sticlă de bere. Ajunși la fața locului, după scurte căutări, polițiștii au susținut că nu îl găsesc pe șofer.

LEGEA NU SE APLICĂ TUTUROR

În ciuda faptului că jurnalista martoră la accident a fotografiat mașina cu tot cu numere de înmatriculare, la scurt timp după accident, polițiștii au declarat că șoferul a fugit cu tot cu numere.

„Am revenit la locul accidentului. Voiam să-i aud pe polițiști cum îmi spun în față că șoferul a luat numerele și eram curioasă de ce au dispărut numerele. Cine și ce avea de ascuns. Pe drum aveam să aflu că mașina ar fi a unui fost polițist de la circulație. Curios, zona a fost împânzită de polițiști. Mi-am și dat seama ce încercau să facă. Se chinuiau să ascundă autorul accidentului fără victime, dar care s-ar fi putut încheia cu dosar penal dacă șoferul era prins că a condus băut”, povestește Claudia Andron.

În urma întrebărilor jurnaliștilor, se pare că numerele de înmatriculare au fost găsite în portbagajul mașinii, iar polițiștii s-ar fâstâcit atunci când li s-au cerut explicații.

„Când i-am întrebat de ce au afirmat că șoferul a fugit cu numerele, au dat-o din colț în colț și au mormăit ceva de genul că nu știau unde sunt numerele, abia ce le-au găsit și ei. După aceea, au găsit o altă scuză, că poate a venit și le-a luat un aparținător. Păi dacă a venit, înseamnă că știți cine era la volan. S-au blocat. Nici cu asta nu au nimerit-o. Au încercat să-mi explice că la orice accident se iau numerele. Nu, zău?! De către cine?! De oricine! Deci eu pot să iau numerele de înmatriculare de la toate mașinile implicate în accidente?!”.

Jurnaliștii bistrițeni susțin că nu ar fi pentru prima dată când se întâmplă așa ceva, în 2014 polițiștii din județ fuseseră cercetați de DNA sub aceeași suspiciune, că ar ”aranja” accidentele cunoscuților.

Sursă

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA