Acasăoameni noiLEGEA A INTRAT ÎN VIGOARE – Noutăți în sistemul unitar de pensii...

LEGEA A INTRAT ÎN VIGOARE – Noutăți în sistemul unitar de pensii publice. Ce trebuie să faci ca să îți fie recalculată pensia

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGEA A INTRAT ÎN VIGOARE  Începând cu data de 23 noiembrie a intrat în vigoare Legea privind sistemul unitar de pensii publice, care aduce o serie de noutăţi.

Acest act normativ se adresează persoanelor care, în perioada 01.01.2011 – 16.07.2016, s-au înscris la pensie anticipată parțială în condițiile de penalizare a cuantumului pensiei așa cum au fost acestea reglementate de dispozițiile art. 65, aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/2016.

Precizăm faptul că prin modificările aduse articolului 65 prin Legea nr. 142/2016, au fost introduse procente de penalizare a cuantumului pensiei anticipate parțiale mai mici față de cele din forma inițială, adică de la maxim 45% la maxim 30%, prevederi de care vor beneficia și cei care fac obiectul Legii 216/2017 și solicită recalcularea pensiei.

Important pentru pensionari

Este important ca pensionarii să ştie că recalcularea prevăzută de prezenta lege se face la cererea persoanei interesate, drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului şi recalcularea poate fi solicitată de persoanele care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA