În urmă cu 52 de ani, la 28 august 1963, pastorul Martin Luther King Jr. rostea un discurs la Washington, I have a dream (Am un vis), care urma să marcheze profund societatea americană şi mişcarea pentru drepturile civile.
La 28 august 1963, circa 250.000 de persoane de toate originile etnice s-au adunat la National Mall, intonând sloganul Egalitate acum şi cântând Vom învinge, într-un marş care a fost intitulat iniţial Marşul la Washington pentru locuri de muncă şi libertate.
Printre milioanele de americani lipiţi de televizoare se afla şi John F. Kennedy, preşedintele democrat care a supus la vot legi îndrăzneţe ce au pus capăt segregării statelor din sudul SUA.
În acea zi, Martin Luther King (34 de ani) era ultimul orator. Lăsând la o parte textul pe care îl avea înaintea ochilor, el a lansat celebrul: Am un vis în care, într-o zi, această naţiune se va ridica şi va trăi adevăratul sens al crezului său: Ţinem aceste adevăruri ca fiind de la sine înţelese, anume că toţi oamenii se nasc egali.
Am un vis este astăzi gravat pe treptele monumentului în locul exact unde şi-a rostit cuvântarea Martin Luther King. Iată textul discursului I have a dream:
Am un vis
Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre.
Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi,semna proclamaţia de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiţi ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat. Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viaţa negrilor suferă în continuare de pe urma cătuşelor segregării rasiale şi a lanţurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societăţii americane, fiind exilaţi în propria lor ţară.
Am astăzi aici pentru a dramatiza o situaţie ruşinoasă. Am venit oarecum în capitala ţării noastre pentru a încasa un cec. Când arhitecţii republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituţiei şi ale Declaraţiei de Independenţă, ei au semnat o poliţă pe care a fi trebuit ca toţi americanii să o poată încasa. Această poliţă garanta tuturor oamenilor – atât albilor, cât şi negrilor, în egală măsură – drepturile nestrămutate de a trăi fericiţi şi în libertate. Se poate însă observa cu uşurinţă astăzi că America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. În loc să-şi îndeplinească obligaţiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuşi că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale ţării acesteia.
Am venit astăzi aşadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogăţiile libertăţii şi ale securităţii garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobişnuit pentru a aminti Americii de urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne „liniştim” sau să înghiţim calmantele unui progres lent şi treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democraţiei în realitate. A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm naţiunea din nisipurile mişcătoare ale nedreptăţilor rasiale în care sa scufundat şi să o ridicăm pe culmile solide ale fraternităţii. A venit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptăţii. Ar fi fatal pentru această naţiune să nu ia la cunoştinţă caracterul urgent al situaţiei curente. Această vară fierbinte a nemulţumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârşi până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertăţii şi dreptăţii.
1963 nu este sfârşitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulţumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că naţiunea urmează acelaşi drum ca mai înainte.
America nu va cunoaşte linişte până ce negrii nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile naţiunii noastre până când va veni ziua senină a dreptăţii. Şi trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al uşii care duce spre palatul dreptăţii că atâta vreme cât vom încerca să ne câştigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovaţi de nici un comportament nedrept.
Să nu ne lăsăm ispitiţi să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnităţii şi disciplinei.
Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenţei fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violenţă fizică cu puterea sufletului nostru. Acest nou şi minunat spirit revoluţionar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toţi albii. Pentru că mulţi dintre fraţii noştri albi – şi acest lucru o dovedeşte prezenţa lor astăzi – şi-au dat seama că viitorul lor este strâns împletit cu al nostru. Ei şi-au dat seama că libertăţile lor nu pot fi despărţite de libertăţile noastre. Nu putem mărşălui de unii singuri.
Şi dacă e să mărşăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marş. Nu ne mai putem întoarce. Există oameni care îi întreabă pe cei devotaţi drepturilor civile: „Când veţi fi satisfăcuţi pe deplin?” Nu vom fi niciodată satisfăcuţi pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalităţii înfiorătoare a poliţiei. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe şosele şi în hotelurile din marile oraşe. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât copiii noştri vor fi privaţi de libertate şi demnitate prin semne pe care stă scris: „Doar pentru albi”. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obţine drept de vot, iar negrii din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuţi decât când drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreţ.
Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera. Întoarceţi-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complaceţi în disperare.
Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: ,acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.’
Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţiune în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis…
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieşit cuvinte precum „intervenţie” şi „anularea integrării rasiale”…, că într-o bună zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţii şi surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.
Aceasta este credinţa noastră. Şi cu această credinţă mă voi întoarce în Sud.
Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei.
Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii.
Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în conştiinţa că într-o buna zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu vor da un nou înţeles acestui cântec: „Ţara mea, Ţară a Libertăţii, aşa cânt eu. Ţară în care au murit strămoşii mei, mândria pelerinilor, de pe toţi munţii răsună libertatea.” Dacă America vrea să devină o naţiune măreaţă, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe piscurile din New Hampshire.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii cei înalţi din New York, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii Allegheny din Pennsylvania. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe culmile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi din Colorado. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe înălţimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Stone Montain din Georgia. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii – dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu – oameni albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici – îşi vor da mâinile şi vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: „În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!”
