AcasăActualitateSocialJANDARMERIE - Scandaluri aplanate si multe amenzi aplicate

JANDARMERIE – Scandaluri aplanate si multe amenzi aplicate

spot_img

DISTRIBUIȚI

Scandal pe strada Corbului

Un echipaj de jandarmerie de pe raza localităţii Baia Mare a fost solicitat în data de 15 februarie a.c., în jurul orei 10.00, să intervină pe strada Corbului din municipiu unde s-a reclamat faptul că un tânăr a provocat scandal. Jandarmii l-au identificat pe F. I., în vârstă de 16 ani, cu domiciliul în Baia Mare care a provocat scandal, îmbrâncindu-l pe George T. Pentru fapta sa, tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Injurii în parcul Mara

O patrulă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare a intervenit în data de 15 februarie a.c., în jurul orei 12.00, în parcul Mara din municipiu, unde un tânăr,  R.M. în vârstă de 16 ani, cu domiciliul în Ocoliş,  a fost surprins în timp ce aducea injurii şi ameninţări trecătorilor. Jandarmii i-au stabilit identitatea, sancţionându-l cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.

Ordinea publică în atenţia jandarmilor

Sâmbătă, 16 februarie a.c., în jurul orei 00.00, echipajul de jandarmerie de pe raza localităţii Baia Mare, a fost solicitat  pe strada Uranus din municipiu unde un bărbat a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte. Jandarmii sosiţi la faţa locului l-au identificat pe Ionuţ F., în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Baia Mare, pe care l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.

Scandal la domiciliul concubinei

Duminică, 17 februarie a.c., în jurul orei 03.00, patrula de jandarmerie a intervenit pe strada Electrolizei din Baia Mare, unde un bărbat aflat la locuinţa concubinei sale a provocat scandal. Subofiţerii jandarmii l-au sancţionat pe Gheorghe R. în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Lăpuşel, cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Scandal pe strada Electrolizei

Echipajul de jandarmerie de pe raza localităţii Baia Mare, a intervenit în data de 16 februarie a.c., în jurul orei 22.30, pe strada Primăverii din municipiu unde a izbucnit un conflict între două persoane, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. Sosiţi la faţa locului, după stabilirea circumstanţelor, jandarmii l-au sancţionat pe Adrian T., în vârstă de 54 ani, cu domiciliul în Baia Mare, cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Amendată pentru tulburarea ordinii publice

Duminică, 17 februarie a.c., în jurul orei 07.00, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, a sancţionat-o cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei pe Felicia K., de 43 ani, din Sighetu Marmaţiei. Aceasta, aflată pe strada Alexandru Ivasiuc din municpiu, sub influenţa băuturilor alcoolice, a tulburat liniştea locatarilor din zonă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA