AcasăEvenimentJANDARMERIA MARAMUREŞ - Acțiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material...

JANDARMERIA MARAMUREŞ – Acțiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos

spot_img

DISTRIBUIȚI

În luna ianuarie 2016, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean au participat la 22 acțiuni desfășurate la nivelul județului Maramureș pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale săvârșite în domeniul silvic.
Acțiunile s-au executat atât prin organizarea a 10 patrule / echipaje independente de jandarmi, cât și 12 în cooperare cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Maramureş. Astfel, în perioada de referință, cei 63 jandarmi au constatat 6 fapte de natură penală cu 9 făptuitori fiind confiscate 10,2 mc de material lemnos.

Pe timpul acțiunilor desfășurate, jandarmii maramureşeni au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.000 lei.

În urma obținerii de către Jandarmeria Română, de competențe în domeniul controlului circulației materialelor lemnoase, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 133 din 2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46 din 2008 Codul Silvic, acest gen de acțiuni vor continua în perioada următoare, iar prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite pe acest domeniu, reprezintă o prioritate a Jandarmeriei Române.

La nivel național, în luna ianuarie a.c., au fost aplicate 426 sancțiuni contravenționale și 64 de fapte penale în domeniul silvic, fiind organizate un număr de 468 de acțiuni specifice pe această linie. Valoarea amenzilor aplicate la nivelul Jandarmeriei Române pe linie silvică, se ridică numai în luna ianuarie 2016, la valoarea de 264.400 lei, se arată în buletinul informativ al IJJ Maramureș.

foto arhivă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA