AcasăActualitateSocialÎȘI CINSTESC MENTORUL - Simpozion la ISU Maramureș despre Gheorghe Pop de...

ÎȘI CINSTESC MENTORUL – Simpozion la ISU Maramureș despre Gheorghe Pop de Basesti

spot_img

DISTRIBUIȚI

In data de 01.08.2015, se împlinesc 180 de ani de când s-a născut politicianul român din Transilvania, Gheorghe Pop de Băsești. Între 1881-1902 a fost vicepreședinte, iar între 1902-1918 președinte al Partidului Național Român din Transilvania. În perioada 1892-1894, Gheorge Pop de Băsești a fost unul dintre liderii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în imperiul austro-ungar.

A fost unul dintre politicienii români condamnați la închisoare pentru susținerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj în 1894. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Gheorge Pop de Băsești și-a donat întreaga sa avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului „cu acel scop și acel mandat ca, din această avere, să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată”, iar „scopul fundației va fi promovarea culturii poporului românesc”.

Această zi are o însemnătate deosebită pentru pompierii maramureșeni deoarece inspectoratul îi poartă numele marelui politician. Cu această ocazie, astăzi, 31.07., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a avut loc un mini simpozion la care a fost invitat să participe, pe lângă cadrele militare de la reședința unității, un reprezentat al Direcției Județene a Arhivelor Naționale Maramureș, care în cadrul simpozionului le-a prezentat cadrelor I.S.U. Maramureș  aspecte din viața și activitatea marelui politician.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA