ÎNTRUNIRE ANUALĂ – Preoții militari din Ministerul de Interne s-au adunat în Baia Mare

0
141

ÎNTRUNIRE ANUALĂ Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Pintea Viteazul” Maramureş este, de luni, 16 octombrie, gazda Întrunirii anuale metodice şi de specialitate a preoţilor militari din Ministerul Afacerilor Interne.

Tema întrunirii este consacrată „Anului Comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, precum şi Marii Uniri din 1918.

Activitatea a început luni, 16 octombrie, cu săvârşirea slujbei Vecerniei la capela „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.

Marţi, 17 octombrie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, urmată de oficierea slujbei de Te-Deum de către Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu preoţii militari ai Ministerului Afacerilor Interne.

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, colonel Petru Florişteanu s-a adresat invitaţilor printr-o alocuţiune de întâmpinare, apoi a fost transmis un mesaj al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sala Bizantină a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” a găzduit conferinţa „Apărători ai Ortodoxiei în timpul comunismului: Părintele Nicolae Steinhardt”, susţinută de conf. univ. dr. Florian Roatiş de la Centrul Universitar „Nord” Baia Mare, iar la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, directorul acesteia, prof. dr. Teodor Ardeleanu, a susţinut prelegerea „Centenarul 1918. Pe urmele maramureşenilor întregitori de ţară”. La bustul preşedintelui de onoare al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, George Pop de Băseşti, a fost depusă o coroană de flori din partea preoţilor militari.

În cadrul întâlnirii, preoţii militari au vizitat Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, unde, după vizitarea complexului monahal, au audiat prelegerea „Viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian” susţinută de preotul militar Ovidiu Iacob de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava.

Miercuri, 18 octombrie, preoţii militari au  vizitat Mănăstirea Săpânţa Peri, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi Memorialul Durerii de la Sighetu Marmaţiei, singurul de acest fel din Europa, înfăptuit de Fundaţia Academia Civică.

A urmat un alt popas la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, în biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, unde preoţii militari au audiat prelegerea „Apărători ai dreptei credinţe în temniţele comuniste”, susţinută de preot militar Laurenţiu Niculescu de la Centrul Naţional pentru Perfecţionarea Pregătirii Situaţiilor de Urgenţă, Ciolpani, Ilfov.

Vizita în Maramureşul Voievodal s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Bârsana, un complex monahal care pune în valoare arta prelucrării lemnului în cele 14 construcţii unicat realizate sub coordonarea stareţei Filofteia Oltean. La finalul programului, la Baia Mare, preoţii vor face o analiză a activităţii preoţilor militari şi vor vorbi de perspective  pentru anul următor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here