AcasăMARAMURESUL ISTORICÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din ținuturile Maramureșului, Mănăstirea Moisei, și-a sărbătorit luni hramul de iarnă. În fiecare an, la praznicul Întâmpinării Domnului, credincioșii vin la Moisei pentru a participa la slujbe și pentru a-i cere ajutor Maicii Domnului, rugându-se la icoana făcătoare de minuni aflată aici. 

Și în acest an, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în prezenţa mai multor monahi, stareţi şi stareţe de la celelalte mănăstiri ale eparhiei. Ierarhul a hirotonit cu acest prilej un diacon. Starețul așezământului a adresat la final un cuvânt de mulțumire.

În cadrul aşezământului monahal se află şi o veche bisericuţă ce datează din anul 1600. Între anii 1672 – 1772, Mănăstirea Moisei a fost metoc al Mănăstirii Putna. Hramul istoric al Așezământului monahal este Adormirea Maicii Domnului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA