AcasăAlteleEconomicINFORMAŢII UTILE - Când și cum poți cere pensia anticipată parțială

INFORMAŢII UTILE – Când și cum poți cere pensia anticipată parțială

spot_img

DISTRIBUIȚI

INFORMAŢII UTILE Pensia anticipată parțială poate fi cerută înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, însă numai în anumite condiții și cu aplicarea unei penalizări, potrivit legislației în vigoare.

Deoarece parlamentarii au readus recent în prim-plan acest tip de pensie, discutându-se de o posibilă recalculare pentru anumite persoane, vă explicăm ce trebuie să faceți pentru a o obține.

Pensia anticipată parțială este una dintre categoriile de pensii ce se acordă în cadrul sistemului public, regulile pentru stabilirea acesteia fiind incluse în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pensia anticipată parțială poate fi cerută, conform prevederilor acestui act normativ, cu maximum cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

Totuși, pentru ca acest lucru să fie posibil, solicitanții trebuie să aibă realizat stagiul complet de cotizare sau chiar să-l fi depășit cu până la opt ani.

Stagiul de cotizare este perioada pentru care s-a datorat contribuția la sistemul public de pensii.

Iar stagiul complet de cotizare este perioada „în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială”, conform Legii nr. 263/2010.

În prezent, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Dacă în cazul bărbaților acesta deja a fost atins, în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la 35 de ani abia în ianuarie 2030. Referitor la vârsta standard de pensionare, aceasta este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.

De asemenea, la bărbați deja se aplică această vârstă, în timp ce pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030.

Atunci când se stabilește stagiul de cotizare pentru pensia anticipată parțială, nu sunt luate în considerare perioadele în care solicitanții au primi pensie de invaliditate, au urmat cursurile la zi ale învățământului universitar (dacă le-au absolvit cu diplomă), au satisfăcut serviciul militar sau au fost elevi ai școlilor militare/de agenți de poliție ori studenți ai unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

 

 

Mai multe despre acest subiect citeşte AICI

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA