Acasăsinucidere maramuresINEDIT - Primul copil cu trei părinți s-a născut în Mexic

INEDIT – Primul copil cu trei părinți s-a născut în Mexic

spot_img

DISTRIBUIȚI

INEDIT Un băiețel în vârstă de 5 luni în prezent este primul copil născut din trei părinți, au anunțat cercetătorii, citați de New Scientist.

INEDIT Procedura este echivalentul modificărilor genetice asupra oamenilor.

Controversata tehnică le permite părinților cu mutații genetice să aibă copii sănătoși a fost devenit legală în Marea Britanie.

Cu toate acestea, micuțul, ai cărui părinți sunt iordanieni, s-a născut în Mexic, sub supravegherea unei echipe de medicii americani, iar evenimentul inedit putea grăbi progresul medicinei în toată lumea, spun embriologii.

Mama lui Abrahim, Ibtisam Shaban, suferă de Sindromul Leigh, o afecţiune letală care afectează sistemul nervos şi care ar fi fost transmisă copilului prin ADN-ul mitocondrial.

Tehnica utilizată de echipa doctorului John Zhang, de la Clinica de Fertilizare „New Hope” din New York, în cazul primului copil cu trei părinți, constă în preluarea nucleului unuia dintre ovocitele lui Ibtisam Shaban, având conţinut ADN, şi implantarea într-un ovocit al unei donatoare, din care a fost extras nucleul dar s-a menţinut ADN-ul mitocondrial.

John Zhang a declarat că echipa a fost nevoită să îşi desfăşoare activitatea în Mexic, unde „nu există reglementări”, dat fiind că „tehnica triparentală” nu a fost aprobată în Statele Unite. „Salvarea unor vieţi este un lucru etic”, susţine Zhang.

„Se pare că nou-născutul cu donaţie mitocondrială s-a născut fără greutăţi la naştere”, a declarat medicul Dusko Ilic, referent în cercetarea genetică asupra celulelor stem de la King’s College din Londra.

„Este o descoperire inovativă. Nou-născutul e declarat sănătos. Sperăm ca acei critici zeloşi din domeniul geneticii să se îmblânzească şi să fie martorii primei naşteri după o donaţie mitocondrală în Marea Britanie”, a adăugat Ilic.

sursa info

Citeşte şi TENTATIVĂ DE SINUCIDERE – Un angajat al unui spital a vrut să se spânzure

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA