AcasăEvenimentSportÎNCEPUT PROMIȚĂTOR - Zidane, cea mai clară victorie la debut a unui...

ÎNCEPUT PROMIȚĂTOR – Zidane, cea mai clară victorie la debut a unui antrenor în 57 de ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Zinedine Zidane a avut parte de un debut fericit pe banca Realului. „Galacticii” s-au impus cu 5-0 în faţa lui Deportivo la Coruna. Scorul a fost deschis de Benzema, care a deviat decisiv balonul şutat de Sergio Ramos. Francezul a ajuns la 100 de goluri marcate în La Liga, în tricoul Realului.După doar şapte minute, Carvajal a centrat perfect pentru Gareth Bale, pentru 2-0. Bale putea să-şi treacă apoi în cont şi un assist, însă Ronaldoa trimis în bară. Rolurile s-au inversat în debutul reprizei secunde: Ronaldo i-a pasat ideal lui Bale, care a şutat din prima imparabil la colţul scurt.

Bale şi-a desăvârşit apoi hat-trick-ul şi a marcat al doilea gol cu capul. Galezul a devenit astfel jucătorul cu cele mai multe reuşite cu capul din primele ligi din Europa. În prelungiri, Benzema a urmărit foarte bine o fază a lui Ronaldo şi a stabilit scorul final, 5-0 pentru Real, care bifează a 5-a victorie în ultimele cinci întâlniri cu Deportivo.

A fost cel mai clar succes al unui antrenor aflat la primul meci pe banca Realului, din 1959 încoace. Atunci, Fleitas Solich debuta la Real cu o victorie cu 7-1 în faţa lui Betis.

Meciurile de debut ale ultimilor 5 antrenori ai echipei de pe Santiago Bernabeu:

Juande Ramos – 0-2
Manuel Pellegrini – 3-2
Jose Mourinho – 0-0
Carlo Ancelotti – 2-1
Rafa Benitez – 0-0

Zizou a explicat, la conferința de presă de după meciul cu Deportivo La Coruna, ce anume s-a schimbat la formația ”galactică” față de era Benitez.

„Când se câștigă un meci, antrenorul nu poate fi decât bucuros. Iar eu sunt bucuros. Și asta e tot. Cel mai mult mi-a plăcut astăzi atitudinea băieților. Nu e ușor să câștigi cu 5-0. Mă bucur că am văzut atitudinea aceasta la jucătorii mei.

După zece ani, sunt bucuros că lumea mă iubește în continuare la Real. Pentru mine este o provocare. Vreau să mă bucur de această experiență. Le mulțumesc public fanilor pentru că au venit să ne vadă și pentru că ne-au ajutat să câștigăm acest meci. Mi-a plăcut mult felul în care ne-au susținut, ajutorul lor a fost evident. E o atmosferă foarte bună pe Bernabeu și trebuie să ne gândim deja la următorul meci. Vrem să câștigăm meciuri și să practicăm un fotbal cât mai bun”, a declarat Zizou.

Antrenorul echipei ”blanco” a fost aplaudat la scenă deschisă de publicul de pe Santiago Bernabeu, căruia îi promite acum că va încerca să continue în același mod.

„Cu siguranță vom continua la fel și la meciurile următoare. Real Madrid trebuie să câștige mereu. Importantă este atitudinea echipei. Mai trebuie să ne îmbunătățim în mai multe aspecte și o vom face. A fost o zi lungă pentru mine, dar sunt fericit. Am fost relaxat și fericit. Ăsta e doar începutul, însă. Nu am schimbat nimic la jucători. S-a schimbat antrenorul și vreau să jucăm cât mai bine posibil”, a mai spus tehnicianul francez.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA