AcasăActualitateÎNCĂ O AMÂNARE - Au trecut 5 ani de la exploziile...

ÎNCĂ O AMÂNARE – Au trecut 5 ani de la exploziile din Sighet, dar dosarul este tot în instanță

spot_img

DISTRIBUIȚI

În 6 februarie a fost programat un nou termen de judecată în dosarul exploziilor de la Sighet. După 5 ani, victimele au sperat ca în sfârșit va fi încheiat acest proces, însă a fost anunțată o nouă amânare. Noul termen stabilit este pentru luna mai, arată Maramedia.

O expertiză medico-legală  privind una dintre fetele rănite în urma deflagarției a constituit motivul unei noi amânări în acest caz. “S-a dispus amânarea pentru termenul din 4 mai 2017, motivul fiind acela de efectuare a unei expertize medico-legale privind una dintre părțile civile, una dintre fetele care au fost rănite în evenimentul deflagrației”, a explicat Ioan Sas, avocatul părților vătămate pentru Maramedia.

Avocatul Ioan Sas a precizat că de această dată li s-a cerut și pregătirea unor concluzii. “Termenul este 4 mai. Din câte s-a discutat s-a recomandat părților de către instanță, să ne pregătim și cu concluzii de fond, adică pentru soluționarea cauzei”, adăugat Ioan Sas, pentru Maramedia.

Anul acesta s-au împlinit cinci ani de la exploziile de pe strada Corneliu Coposu din Sighetu Marmației. În urma deflagrațiilor cauzate de scurgerile de gaz, o persoană și-a pierdut viața iar alte zeci au suferit arsuri grave și au fost transportate la București de urgență.
Sursă info.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA