AcasăEvenimentÎN BAIA MARE – Programele „Grădinița de vară” și „Școala de vară”...

ÎN BAIA MARE – Programele „Grădinița de vară” și „Școala de vară” au început! Peste 25 de copii din Zona Pirită au luat astăzi parte la activitățile educative

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN BAIA MARE  Peste 25 de copii, din Zona Pirită, au început de marţi, 4 iulie, activitățile educative în cadrul proiectelor de tip grădinița de vară și școala de vară. Plini de entuziasm, cei mici s-au arătat bucuroși să participe la cursurile organizate special pentru a preveni abandonul școlar.

Atât elevii cât și preșcolarii vor participa, pe toată durata vacanței de vară, la un program diversificat, complex și atractiv, care va cuprinde activități educative, ateliere de creație, precum și activități sportive și de relaxare.

În aceste programe de sprijin vor fi implicați copiii din toate comunitățile defavorizate ale Municipiului Baia Mare, începând cu mijlocul lunii iulie. Mulțumim tuturor celor care susțin incluziunea socială a copiilor prin facilitarea accesului la educație, voluntarilor și partenerilor noștri: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Fundația de Voluntari Somaschi și Asociația Team For Youth.

Sursă: Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare

Ce mai puteţi citi pe ActualMM 

VACCINUL HEXAVALENT, ÎN STOC – Aproape 250 de mii de doze sunt livrate de astăzi către cabinetele medicilor de familie și direcțiilor județene de sănătate

LUA BANI DE LA STUDENȚI – Profesor universitar, condamnat la închisoare pentru mită 

BORŞA ŞI VIŞEU DE SUS – Încălcarea normelor rutiere sancţionată de poliţişti

A INTRAT PE CONTRASENS – Un băimărean a decedat într-un accident rutier la Deseşti

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA