AcasăEvenimentIMPACT VIOLENT - O șoferiță rănită după ce două mașini s-au ciocnit...

IMPACT VIOLENT – O șoferiță rănită după ce două mașini s-au ciocnit în giratoriul de lângă Catedrală (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în sensul giratoriu de pe bulevardele Unirii cu Republicii din Baia Mare. O șoferiță a fost rănită, ușor, fiind preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș.

Din primele informații se pare că femeia care conducea un autoturism Skoda era în sensul giratoriu, având prioritate de trecere. Doar că șoferul unui autoturism VW Bora a intrat de pe bd Republicii în sens și a lovit-o. În urma impactului autotuirsm Skoda a fost proiectat pe rondurile cu flori. Femeia, începătoare într-ale șofatului, a fost preluată de Ambulanță și a fost dusă la spital pentru investigații medicale.

Celălalt șofer și un pasager din mașina lui au susținut în fața polițiștilor că femeia ar fi semnalizat dreapta, dar că și-ar fi continuat deplasarea pe direcția înainte pe bd Unirii.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Cercetările continuă urmând a se dispune măsurile legale .

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA