AcasăActualitate112IMPACT ÎN JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD - Un tânăr care are permis de conducere...

IMPACT ÎN JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD – Un tânăr care are permis de conducere doar de câteva săptămâni a accidentat mortal un bărbat care a traversat strada prin loc nepermis (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

IMPACT ÎN JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD Miercuri, 15 noiembrie, pe raza localității Teaca – judeţul Bistriţa Năsăud a avut loc un accident rutier grav.

Se pare că un autoturism s-a răsturnat. Șoferul a încercat să evite un bărbat de 51 de ani, care traversase strada printr-un loc nepermis.

Autoturismul l-a lovit pe bărbat, a ajuns într-un cap de pod, unde, din cauza impactului s-a răsturnat, scrie Bistriţeanul.

În urma impactului, bărbatul de 51 de ani a fost grav rănit. Acesta se întorcea de la magazin, unde fusese pentru a cumpăra niște becuri.

Din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor depuse de medici. După mai bine de 45 de minute de resuscitare, aceștia au fost nevoiți să declare decesul.

La volanul mașinii implicate în accident era un tânăr de doar 19 ani, din localitate, care are permisul de conducere doar de câteva săptămâni. Se pare că și șoferul autoturismului a fost rănit.

„Din păcate, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul pietonului. Au fost aplicate manevrele de resuscitare – începute de echipajul SAJ și continuate de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dar organismul bărbatului nu a răspuns acestora. Un alt bărbat (conducătorul auto) a fost preluat de către echipajul de prim ajutor SMURD Lechinţa și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigațiile medicale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Info, foto şi video

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA