AcasăEvenimentSportHANDBAL FEMININ. DIVIZIA A - CS Minaur întâlneşte în deplasare FC Argeș

HANDBAL FEMININ. DIVIZIA A – CS Minaur întâlneşte în deplasare FC Argeș

spot_img

DISTRIBUIȚI

HANDBAL FEMININ. DIVIZIA A  Handbalistele de la CS Minaur continuă cursa spre promovare în Liga Florilor cu o deplasare la Pitești. Vor întâlni sâmbătă, de la ora 12.00, FC Argeș, într-un meci contând pentru etapa a 11-a a Diviziei A, seria B, la handbal feminin.

Gazdele au început acest sezon cu ambiția declarată de a ocupa un loc în primele 4 clasate. Sau chiar de a „prinde” locul 3 care le-ar duce la turneul de baraj pentru promovare.

Situația actuală din clasament le situează pe locul 7, cu 16 puncte, la numai două puncte distanță de obiectivul stabilit.

În lotul argeșencelor se află și fosta jucătoare a CS Minaur din sezonul trecut, Paula Popeanu.

Băimărencele tratează partida cu gândul evident de a câștiga. În afară de Elena Avdekova (al cărei debut se amână probabil până la reluarea campionatului, în decembrie) restul lotului este valid, echipa făcând deplasarea la Pitești încă în dimineața zilei de vineri.

Partida se va desfășura în Sala Universității din Pitești și va fi arbitrată de cuplul craiovean Claudiu Gorina/Florin Melencu.

Sursă info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA