AcasăEvenimentSportADEVĂRAT NR. 1 - Halep e în semifinale la Australian Open după...

ADEVĂRAT NR. 1 – Halep e în semifinale la Australian Open după ce a trecut de Pliskova

spot_img

DISTRIBUIȚI

ADEVĂRAT NR.1 Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, miercuri, la Melbourne, după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului şase în ierarhia WTA.
Halep a avut nevoie de doar o oră şi 12 minute pentru a obţine cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, după ce în 2016 şi 2017 pierduse în primul tur. Până acum cel mai bun rezultat al său la Australian Open fusese atingerea sferturilor, în 2014 şi 2015. Totodată, Halep este prima româncă ajunsă în semifinale la Australian Open.

Simona Halep are două finale de Mare Şlem, ambele la Roland Garros (2014, 2017), şi semifinale la Wimbledon (2014) şi US Open (2015).

Halep a început slab meciul cu Pliskova şi a fost condusă cu 3-0. Ghemul al patrulea a reprezentat un moment psihologic, românca salvând o minge de 0-4, după care a reuşit să îşi fructifice serviciul şi să revină în meci. Halep a jucat din ce în ce mai bine, a dominat jocul şi a adunat punct după punct în faţa unei adversare fără replică. Halep şi-a adjudecat primul set cu 6-3, în 38 de minute.

În actul secund, Halep a continuat evoluţia din primul set, reuşind să câştige primele trei ghemuri, dar după ce a salvat două mingi de break în ghemul inaugural. Liderul WTA a controlat jocul în continuare şi, deşi Pliskova a reuşit să îşi facă serviciul în două rânduri, Halep a încheiat setul fără emoţii, cu 6-2.

Halep nu a avut niciun as în acest meci, iar Pliskova, renumită pentru serviciul său puternic şi precis, a reuşit doar doi. Simona a făcut 4 duble greşeli, cehoaica a comis 3, procentajele la ambele servicii fiind net în favoarea româncei, cu 76%-54% la primul şi 45%-31% la al doilea. Halep a transformat jumătate din mingile de break create (5/10), iar Pliskova a reuşit doar un sfert (1/4).

La capitolul mingi direct câştigătoare, Halep a avut 20, iar Pliskova 21. Românca a făcut doar 10 erori neforţate în acest meci, iar adversara a avut 28.

Halep are 6-1 în meciurile directe cu Pliskova, pe care a mai învins-o în 2015 la Dubai, cu 6-4, 7-6 (4), în finală, tot în 2015, la Indian Wells, în optimi, cu 6-4, 6-4, în 2016, în sferturi la Sydney, cu 6-4, 7-5, tot în 2016, la Montreal, cu 6-3, 6-3, în optimi, şi anul trecut, la Roland Garros, în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3. Pliskova a reuşit singura sa victorie în 2016, în Fed Cup, la Cluj-Napoca, în trei seturi, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2.

De remarcat că Halep a mai câştigat în faţa cehoaicei la junioare, în 2006, la un turneu în Belgia (Tarkett Junior Open), cu 7-5, 6-4, în semifinale, dar şi în decembrie 2017, la turneul demonstrativ de la Hua Hin (Thailanda), cu 6-2, 6-3, în finală.

Românca şi-a asigurat, prin calificarea în semifinală, un cec de 880.000 de dolari australieni şi 780 de puncte WTA.

Halep va juca în penultimul act cu germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 21 şi campioană la Melbourne în 2016. Kerber a trecut în sferturi de americanca Madison Keys (N. 17) cu 6-1, 6-2, după doar 51 de minute.

Situaţia confruntărilor dintre Halep şi Kerber (30 ani, 16 WTA) este una de egalitate, 4-4. Halep a câştigat în 2009 la Saint-Raphael (Franţa, 50.000 dolari), cu 5-7, 6-2, 7-5 în primul tur, în 2014 în finală la Doha, cu 6-2, 6-3, în 2015 la Toronto în optimi, cu 6-3, 5-7, 6-4, şi în 2016 la Montreal în semifinale, cu 6-0, 3-6, 6-2. Kerber s-a impus de patru ori în 2016, cu 6-2, 6-2 în Fed Cup, la Cluj-Napoca, în sferturi la Wimbledon, cu 7-5, 7-6 (2), în semifinale la Cincinnati, cu 6-3, 6-4, şi la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-4, 6-2.

Daneza Caroline Wozniacki, a doua favorită la Melbourne, care va juca în cealaltă semifinală cu belgianca Elise Mertens, este singura jucătoare care o mai poate detrona pe Simona Halep din poziţia de lider al clasamentului mondial ce va fi publicat luni, după Australian Open.

Wozniacki e obligată să joace finala la Melbourne pentru a avea o şansă să fie numărul 1 WTA, potrivit site-ului circuitului profesionist feminin. Dacă Halep şi Wozniacki se califică în finală, campioana va pleca de la Melbourne din postura de lider mondial.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA