AcasăActualitateSocialFOND FUNCIAR - Eliberarea titlurilor de proprietate a fost prelungită cu încă...

FOND FUNCIAR – Eliberarea titlurilor de proprietate a fost prelungită cu încă un an

spot_img

DISTRIBUIȚI

Aproape 13.000 de maramureşeni sunt aşteptaţi pe la primăriile unde îşi au domiciliul pentru a solicita eliberarea unui titlu de proprietate pentru suprafeţele de teren pe care le deţin sau le-au moştenit. Prefectul judeţului spune că lipsa acestui document va atrage după sine consecinţe extrem de neplăcute pentru proprietari.

“Un lucru legat de Fondul funciar şi îi rog prin voi pe maramureşeni să priceapă că, în 2016 – 2020, cei care n-o să aibă titlurile de proprietate vor avea o problemă cu bănuţii care îi primesc pe aceste iugăre de pământ. Mulţi, puţini, câţi îi primesc nu-i vor mai primi deloc dacă nu vor putea să dovedească proprietatea cu acte. Degeaba vor veni să spună că ei lucrează că e al lor, dacă nu vor putea să facă dovada cu acte, cu titlul de proprietate, nu vor primi bani”, a declarat ing. Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş.

Potrivit datelor existente la nivelul Prefecturii, în Maramureş aproape 13.000 de proprietari de terenuri şi păduri nu au încă un titlu de proprietate pentru acestea. Prefectul spune însă că în majoritatea cazurilor este vorba despre suprafeţe disparate, mici de teren dar cu toate acestea trebuie şi proprietarii acestora să intre în legalitate. La solicitarea Instituţiei Prefectului termenul, care expira la 1 ianuarie 2016, a fost prelungit

“Pentru eliberarea titlurilor de proprietate pe cale administrativă și evitarea numeroaselor litigii în cadrul instanțelor de judecată, Instituția Prefectului – Județul Maramureș a solicitat Ministerului Afacerilor Interne prelungirea acestui termen încă din data de 14 noiembrie 2015. În Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 986/31.XII.2015, s-a publicat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2015 privind prelungirea termenului de soluționare a cererilor de restituire, de efectuare a punerilor în posesie și de eliberare a titlurilor de proprietate. Acesta a fost stabilit pentru data de 1 ianuarie 2017”, a mai adăugat Rohian.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA