AcasăEvenimentSportFOTBAL OLD-BOYS – Echipa Vital Baia Mare și-au luat revanșa în fața...

FOTBAL OLD-BOYS – Echipa Vital Baia Mare și-au luat revanșa în fața celor de la Sport Team, scor 5-3

spot_img

DISTRIBUIȚI

FOTBAL OLD-BOYS  Meciul a avut loc joi 13.07.2017, pe terenul din Satu Nou de Sus și a fost considerat revanșă la meciul din 2016, când cei de la Sport Team s-au impus cu 9-1, pe terenul din Săsar. Astfel, pentru acest meci, vitaliștii s-au întărit cu câțiva jucători mai tineri și jocul, cum era și firesc a decurs în favoarea lor.

În minutul 10 era deja 2-0 pentru Vital, prin golurile înscrise de Alex Chiusbaian și Ionuț Cutoiu. Până la pauză se mai înscriu două goluri, respectiv prin același Alex Chiusbaian de la gazde și Daniel Luputi de la oaspeți,(3-1), scor cu care se termină prima repriză.

După reluarea jocului, cei de la Sport Team, revin mai bine în joc și în minutul 60 reușesc să reducă din handicap la 3-2, prin Ionuț Simon, însă pe fondul unor atacuri susținute a acestora, gazdele îi surprind pe contraatac și reușesc să înscrie din nou prin Alin Budea(4-2). În minutul 75, la o nesincronizare a apărării oaspeților, scorul avea să devină 5-2, în favoarea vitalistilor, golul fiind înscris de Zoli Kovacs.

Până la final oaspeții încearcă să mai micșoreze diferența pe tabela de marcaj și reușesc prin Sergiu Fagi, în min 85(5-3), și astfel victoria celor de la Vital a fost una meritată după aspectul jocului.

Arbitraj foarte bun asigurat de Norbert Kemenes, Bogdan Mureșan și Cătălin Erdei.

Echipele:

Vital:  Ioan Stan, Flaviu Frisan, Ionuț Cutoiu, Romi Brândușan, Gheorghe Zoicas, Vasile Rus, Zoli Kovacs, Cristi Birle, Carol Telegdi, Adrian Duma, Alex Chiusbaian, Alin Budea, Denis Filip și Iulian Giurgi.

Antrenori: Cristian Morocos și Marcel Mihut.

Sport Team:  Edi Costin, Daniel Gheighis, Dorin Avram, Vasile Terec, Cristian Magurean, Ionuț Simon, Ținu Bogman, Florin Florea, Rareș Pop-Popescu, Sergiu Fagi, Cristian Bărbos, Daniel Luputi, Bogdan Trif și Ioan Marchis.

Antrenor: Ioan Marchis.

Pentru Sport Team urmează vineri 21.07.2017, o deplasare la Sighetu Marmației, unde vor disputa un meci în compania celor de la A.S. Maramureșu’.

FOTBAL OLD-BOYS 2

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA