FESTIVALUL CASTANELOR 2017 – Primarul Cătălin Cherecheș a făcut public programul oficial al festivalului

4
28431

FESTIVALUL CASTANELOR 2017 În cadrul unei conferințe de presă organizată de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a fost făcut public programul oficial al ediției din acest an a Festivalului Castanelor.

Astfel, artiști precum Goran Bregovic, Thomas Anders, ATB, Salvatore Ganacci, Andra, Delia, Alina Eremia, B.U.G. Mafia, What`s UP, Holograf și Lidia Buble vor urca pe scena festivalului pentru a susține concerte de excepție, scrie Jurnal MM.

Nu a fost omisă nici partea de organizare care ține de eveniment.

Potrivit declarațiilor făcute de către Cătălin Cherecheș, în zona bulevardului Unirii urmează să fie amplasate 20 de toalete ecologice, dar și două puncte de informare pentru cetățeni, puncte unde băimărenii vor beneficia de ajutorul polițiștilor locali sau jandarmi.

Ediția din acest an se anunță a fi una de excepție, manifestările desfășurându-se sub umbrela „Castane 2017”, după cum a arătat Cătălin Cherecheș.

La un sfert de secol de la desfășurarea primei ediții, trupe de renume internațional sau național îi vor încânta pe băimărenii și turiștii care vor fi prezenți în Baia Mare în perioada 6-8 octombrie.

În debutul ediției din acest an a Castanelor va avea loc Maramureș Balloon Fiesta, un eveniment de anvergură la care sunt prezente 30 de baloane cu aer cald.

Manifestarea are loc în perioada 29 septembrie-1 octombrie și va fi încheiată cu ediția de toamnă a mult îndrăgitului eveniment de către bicicliste, SkirteBike.

„Ediția 2017 a Festivalului Castanelor va avea loc în cele mai bune condiții și se va desfășura la cel mai înalt nivel, la cele mai înalte cote din perspectivă artistică, culturală și organizatorică.

În urma evaluării pe care a făcut-o comisia de licitație s-a desemnat un câștigător. Au existat doi ofertanți, un ofertant din județul Cluj, cu experiență în ceea ce înseamnă organizare de evenimente în spațiile oferite de către municipiul Cluj, evenimente de mari dimensiuni și o firmă de prestigiu din București. Demarăm întreg programul Festivalului Castanelor în acest sfârșit de săptămână cu Maramureș Balloon Fiesta, un eveniment la care Municipiul Baia Mare împreună cu Consiliul Judeţean, dar și cu societățile din subordinea noastră, Vital și Urbis, suntem parteneri.

Este una dintre cele mai importante manifestări de gen care s-a desfășurat până acum în România. Sunt peste 30 de baloane cu aer cald și acest lucru califică evenimentul ca fiind cel mai mare desfășurat la noi în țară.

Cred că vor fi foarte mulți doritori pentru a admira acest eveniment dar și pentru a face zboruri cu balonul. Vom amplasa și în Centrul Istoric a municipiului Baia Mare un astfel de balon”, a arătat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Ziua de 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, este dedicată cuplurilor de aur ale municipiului Baia Mare.

După ce și-au jurat iubire veșnică, în urmă cu 50 de ani, acestea vor putea să își reînnoiască jurămintele în fața primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 14:00 și va avea loc în cadru festiv.

Festivalul minorităților „Diversitate și Unitate prin Tradiții”, o altă manifestare importantă în cadrul sărbătorii de suflet a băimărenilor va avea loc joi, 5 octombrie. Momentul artistic va avea loc cu începere de la ora 17:00, pe scena amplasată în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, precizează Jurnal MM.

Gașca Zurli, cea mai iubită trupă de către copii, vine în Baia Mare

Vineri, 6 octombrie, cei mici se vor putea bucura de un program special pentru ei. Începând cu ora 16:00, în Centrul Istoric al municipiului Baia Mare vor fi montate jocuri gonflabile.

Pe scenă, Gașca Zurli, dar și trupa Ella Bella vor susține un moment artistic. Seara, scena din Centrul Istoric va fi locația în care vor evolua trupele locale și tinerele talente băimărene.

Goran Bregovic deschide concertele internaționale de la Castane

În prima seară a Festivalului Castanelor, pe scena amplasată pe bulevardul Unirii sunt programați să concerteze Goran Bregovic, Andra, B.UG. Mafia și Lidia Bubble. Prezentatorii evenimentului vor fi cunoscuții oameni de televiziune, Buzdugan și Morar.

ATB și Salvatore Ganacci, mixează în a doua seară a festivalului

DJ-i de renume mondial, ATB și Salvatore Ganacci ajung în Baia Mare în cea de-a doua seară a sărbătorii. Alături de aceștia, pe scena amplasată pe bulevardul Unirii vor concerta și Delia și What`sUp.

Tot pentru a doua seară a Festivalului este programat și spectacolul de artificii. Acesta va avea loc de la ora 22:00 și se va desfășura preț de 20 de minute.

Iubitorii de operă vor avea parte de un concert special susținut de către artiștii Operei Naționale Române din Cluj.

Aceștia vin în Baia Mare cu cu gala de muzică „Mariachi”, evenimentul urmând să se desfășoare pe scena din Centrul Istoric.

Thomas Anders aduce hit-urile anilor `80 în Baia Mare

Cunoscut drept unul dintre soliștii trupei Modern Talking, Thomas Anders vine la Festivalul Castanelor în ultima seară. Acesta va urca pe scenă alături de Alina Eremia și Holograf.

Duminică, ultima zi a manifestărilor dedicate Festivalului Castanelor, va aduce în fața publicului băimărean un adevărat regal folcloric.

Artiști precum Grupul Iza, Aurel Tămaș, Angela Buciu, Vlăduța Lupău, Diana Cârlig și Ionuț Bledea, Florentina și Petre Giurgi, Dumitru Dobrican, Tudor Furdui Iancu, dar și cei de la Ansamblul Folcloric Național Transilvania vor încânta publicul venit să îi aplaude în Centtrul Istoric al municipiului Baia Mare.

Info

4 COMENTARII

  1. Primaria Focşani anunță că, tot pe 8 octombrie, tot Thomas Anders va fi pe scenă în oraşul lor. Ca fan al său, mă bucur să văd că artistul german e atât de ofertat in România. Sunt însă curios care dintre primării are dreptate… 🙂

  2. Era frumos sa fie si ceva trupe care sunt in stare sa cante live (Vama, Bucovina, Vita de Vie, Iris, Phoenix etc). Singura cred ca este Holograf si Goran Bregovic (care nu stiu de ce dar am sentimentul ca o sa fie o dezamagire). Daca mai demult ne bucuram sa asculatam trupe live si muzica de calitate, acum ne bucuram de unul care pune piese la un laptop….tot e bine ca nu e cu manele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here