FĂRĂ VIZĂ ÎN QATAR – Cetățenii din 80 de țări, inclusiv România, pot intra gratuit în Qatar

0
137
foto Gulliver/Getty Images

FĂRĂ VIZĂ ÎN QATAR Cetățenii din 80 de țări pot de acum înainte să intre fără viză în Qatar, după ce autoritățile emiratului au făcut un anunț în acest sens. Printre aceste țări se numără și România.

Cetățenii din cele 80 de state care vor să viziteze Qatarul nu mai trebuie să solicite viză în prealabil, ci pot să intre gratuit în această țară, scrie Libertatea.

Ei trebuie însă să aibă pașaportul valabil pentru încă minim șase luni, dar și un bilet care să confirme întoarcerea în țara proprie sau continuarea călătoriei, notează Reuters.

În funcție de cetățenia vizitatorilor, aceștia vor avea dreptul de a petrece fie un total de 90 de zile în Qatar, cu intrări multiple într-o perioadă de 180 de zile, fie un total de 30 de zile cu intrări multiple, într-o perioadă tot de 30 de zile, cu posibilitatea extinderii pe încă 30. România face parte din prima categorie, alături de alte 32 de țări.

Hassan Al Ibrahim, președinte interimar al Autorității pentru turism a Qatarului, a subliniat că, prin faptul că permite intrarea fără viză a cetățenilor din 80 de state, Qatarul devine „cea mai deschisă țară din regiune”.

„Suntem încântați să-i invităm pe vizitatori să ne descopere ospitalitatea, moștenirea culturală și comorile naționale”, a adăugat acesta.

În noiembrie 2016, Qatarul a introdus o viză de tranzit gratuită, prin care pasagerii din orice țară aflați în tranzit prin Emirat pentru minim cinci ore pot rămâne până la 96 de ore (cinci zile), iar în mai 2017 Autoritatea pentru turism și QatarAirways au lansat +Qatar, un pachet care cuprinde și o noapte gratis într-un hotel de 5 sau 4 stele la Doha, alături de o viză de tranzit.

Info

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ