Fratele cunoscutei cântărețe Paula Seling, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.
Paul Seling a fost prins azi noapte în timp ce încerca să vandalizeze, folosind vopsea de culoare galbenă, sediul unui magazin situat pe bulevardul București. Aceeași persoană a vandalizat și sediul Uniunii Artiștilor Plastici și a comis și alte acte de distrugeri de-a rândul anilor. Toate aceste aspecte au fost recunoscute chiar de către fratele cântăreței Paula Seling azi noapte, când a fost prins asupra faptului de către polițiștii locali.
În urmă cu câteva zile sediul Galeriei de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din Baia Mare a fost vandalizat. Laura Ghinea, președinta artiștilor băimăreni, a depus o sesizare atât la poliția locală cât și la Poliția municipiului Baia Mare. Autorul a fost prins azi noapte în flagrant de către oamenii legii.
„În cursul nopții am monitorizat zona cu o patrulă formată din polițiști locali și în jurul orei 00:45 a fost surprinsă o persoană de sex masculin care avea asupra lui un rucsac care conținea cutii de vopsea galbenă, lichid care a fost vărsat de către acesta pe trotuarul unui magazin de pe bulevardul București. Persoana a fost reținută și dusă la sediul Poliției Locale și apoi predată Poliției municipiului Baia Mare”, a declarat Gheorghe Perian, șeful Poliției Locale.
Fratele Paulei Seling a fost amendat cu suma de 300 de lei de către polițiștii locali iar cei de la Poliția municipiului Baia Mare îl cercetează acum pentru acte de distrugere. În declarația făcută în fața oamenilor legii acesta și-a recunoscut vina.
„În urma declarației pe care noi am luat-o, persoana în cauză și-a recunoscut fapta anterioară. Mai mult decât atât, potrivit declarației lui, a mai savârșit și alte acte de vandalism în trecut cum ar fi cele asupra unui restaurant din Centrul Vechi, a unui sediu de firme de pe strada Victoriei, Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, Liceului de Arte precum și asupra Coloniei Pictorilor”, a mai adăugat Gheorghe Perian.
Pentru reținerea persoanei acuzate de vandalism polițiștii locali au rebuit să recurgă la încătușarea acestuia, deoarece era violent.
Actualizare – Comunicat IPJ Maramureș:
În urma activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat un băimărean bănuit de comiterea mai multor distrugeri pe raza municipiului.
Poliţia Baia Mare a fost sesizată cu privire la comiterea a trei infracţiuni de distrugere, prin aruncarea cu vopsea asupra unor clădiri din municipiu. În perioada 30 aprilie – 3 mai, persoane necunoscute au degradat şi distrus pereţii exteriori ai unei unităţi de învăţământ, ai unei societăţi comerciale şi ai unui obiectiv cultural. Valoarea prejudiciului reclamat depăşeşte 23 000 lei.
Investigaţiile efectuate de poliţişti au dus la identificarea unui băimărean în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.
Simona Vasiac