ACCIDENT TERIBIL – Doi adolescenți din Borșa au intrat cu motocicleta în mașina Poliției (VIDEO ȘOCANT)

9
7465

ACCIDENT TERIBIL  ActualMM.ro a intrat în posesia unor imagini care au surprins un teribil accident rutier produs în seara zilei de 25 august 2016 pe raza orașului Borșa. Doi adolescenți, ambii de 17 ani, au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. 

ACCIDENT TERIBIL Motocicleta pe care circulau cei doi tineri, ambii de 17 ani, nu avea sistemul de iluminare pornit pentru a circula pe timp de noapte.

Ei se deplasau pe strada Libertăţii, când motocicleta a fost acroşată frontal de un autoturism .

Accidentul s-a produs în faţa parcării unui centru comercial, în condiţiile în care conducătorul autoturismului a efectuat un viraj la stânga cu intenţia de a intra în parcare fără a acorda prioritate de trecere motocicletei. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un autoturism al Poliției Locale Borșa ce se afla parcat în afara părţii carosabile.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, unde au rămas internaţi sub supraveghere medicală.

accident-borsa-4Conducătorul autoturismului, un borşean în vârstă de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma anchetei, poliţiştii au constatat că motociclistul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motocicleta era neînmatriculată iar în momentul accidentului nu avea în funcţiune lumina de întâlnire.

VĂ AVERTIZĂM CĂ IMAGINILE VIDEO ȘI GALERIA FOTO POT AVEA UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!!!

9 COMENTARII

  1. baieti cucuieti…….smecherasi cu bani si pile….fara permis …motoreta neinmatriculata….nici far deoarece era de teren…si pe deasuprea aveau cine stie cat la ora……..dracusori cu coarne……nu au ce cauta liberi …sunt pericol public.

LĂSAȚI UN MESAJ