AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Prin binecuvântarea Sa ne ridicăm din robia păcatelor

EVANGHELIA ZILEI – Prin binecuvântarea Sa ne ridicăm din robia păcatelor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta. (Luca 10, 19-21)

Fragmentul evanghelic de astăzi ne pregăteşte pentru praznicul împărătesc de mâine. Asemeni ucenicilor de acum două milenii, cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos ne îndeamnă şi pe noi, ucenicii de astăzi, să fim propovăduitori ai cuvintelor Sale divine.

Prin cuvintele Mântuitorului duhurile cele necurate sunt alungate din viaţa noastră. Prin binecuvântarea Sa fiecare dintre urmaşii Săi devine un fiu al lui Dumnezeu şi un moştenitor al veşniciei divine. Ucenicii au venit în faţa Domnului Hristos şi I-au prezentat roadele propovăduirii.

Bucuria era cu atât mai mare deoarece vedeau că trimiterea lor avea consecinţe imediate: mulţi urmau poruncile Fiului lui Dumnezeu. Cuvintele Sale aveau şi au o forţă deosebită – doar folosindu-se de ele Domnul Hristos a schimbat lumea întreagă. El este Cuvântul izvorât din Cuvânt, sensul şi finalitatea vieţii fiecăruia dintre noi.

Prin cuvintele Evangheliei Sale şi prin binecuvântarea Sa noi ne putem ridica din robia păcatelor şi a rătăcirilor. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA