Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei: Numai o credinţă puternică duce la convingeri şi fapte bune

Evanghelia zilei: Numai o credinţă puternică duce la convingeri şi fapte bune

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor”. (Matei 13, 54-58)

Păcatul îndoielii este cel care distruge sufletul celui doritor de cunoaşterea lui Dumnezeu. Locuitorii Nazaretului se îndoiau de înţelepciunea şi de puterile divine ale Domnului Iisus Hristos.
Într-o anume măsură şi noi ne asemănăm celor amintiţi. Uneori ne-am îndoit chiar de existenţa Domnului Hristos, de activitatea Sa, de învăţăturile şi minunile Sale, poate chiar şi de Răstignirea şi Învierea Sa.
Pentru îndoiala şi necredinţa celor din jurul Său, Mântuitorul a hotărât să nu mai facă minuni în patria Sa. Cei de atunci se întrebau cu oarecare sarcasm: oare Acesta nu este fiul lui Iosif teslarul?
Mergând pe firul acestui raţionament strâmb, respingeau divinitatea Mântuitorului. Făcând apel la raţionamente strâmbe, clădeau strâmbe judecăţi.
Numai o credinţă puternică duce la convingeri şi fapte bune. În schimb, îndoiala duce la necredinţă, iar necredinţa la pierzare. Aşa ne învaţă Domnul Hristos: „Cel ce crede în Mine şi în cuvintele Mele, va avea viaţă veşnică!”. (Pr. D. Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA