AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Hristos S-a înălţat la cer, însă rămâne veşnic cu...

EVANGHELIA ZILEI – Hristos S-a înălţat la cer, însă rămâne veşnic cu noi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. (Luca 24, 36-53)

Fiecare zi reprezintă pentru un creştin un fericit prilej de a primi din partea Domnului Iisus Hristos un dar izvorât din dragostea Sa pentru oameni. Putem spune că noi suntem conectaţi la fiecare eveniment din viaţa Sa.

Retrăim împreună cu El Naşterea, Botezul, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer. În ziua praznicului Înălţării noi retrăim în mod direct alături de Sfinţii Apostoli momentul binecuvântării hristice.

Mântuitorul S-a înălţat la cer, însă rămâne veşnic cu noi. El nu ne lasă singuri, ci ne promite venirea Sfântului Duh. Aşa ne-a îndemnat Domnul Hristos: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim până nu veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”.

Ucenicii Domnului vor primi puterea Sfântului Duh şi se vor dedica misiunii de propovăduire a învăţăturilor Sale. La patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului, fiecare creştin îşi înalţă ochii spre cer.

De acolo ne vin puterea, mângâierea şi binecuvântarea. Domnul Hristos Se înalţă pentru ca şi noi să ne înălţăm. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA