Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei. Hristos este pâinea vieţii

Evanghelia zilei. Hristos este pâinea vieţii

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi”. (Ioan 6, 35-39)

Celor flămânzi din lumea întreagă Domnul Iisus Hristos le spune: Eu sunt pâinea vieţii! Din pâinea Hristos se hrănesc şi trupul, şi sufletul. Mântuitorul doreşte ca nici un suflet să nu se piardă, ci fiecare să moştenească veşnicia. El este pâinea vieţii, sensul vieţii şi lumina vieţii noastre.
La Sfânta Liturghie, Mântuitorul Se dăruieşte fiecărui creştin prin Sfânta Împărtăşanie. Cine trăieşte cu Hristos şi în Hristos nu va flămânzi şi nu va mai înseta niciodată. Misiunea Mântuitorului a fost şi este aceea de a Se oferi oamenilor şi de a le împărtăşi dorinţa lui Dumnezeu de mântuire.
Doar în El viaţa fiecăruia devine veşnică prin Învierea Sa, iar moartea este doar o poartă spre tărâmul veşniciei. Iisus Hristos este mai presus de timpul istoriei şi de orice sistem filosofic.
Pentru a-i înţelege învăţătura trebuie să ne plecăm genunchii în rugăciune şi să ne ridicăm mâinile spre înaltul cerului. Părintele Dumitru Stăniloae aşa ne învaţă: „Lumea este un pedagog spre Iisus Hristos“. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA