AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Curajul prigonitorilor de conjunctură

EVANGHELIA ZILEI – Curajul prigonitorilor de conjunctură

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. (Luca 4, 22-30)

Asprimea cuvintelor Domnului Iisus Hristos a deranjat pe concitadinii Săi. Erau mulţi cei care aveau o atitudine de superioritate faţă de ceilalţi şi se considerau deja mântuiţi. Mustrarea Măntuitorului i-a făcut să-şi vadă limitele. Atât de jigniţi s-au simţit cei din Nazaret, încât umplându-se de mânie au hotărât să curme viaţa Domnului Hristos.

Mulţi ne regăsim în mustrările Mântuitorului şi poate tot la fel de deranjaţi ne simţim şi noi! Atunci când cuvintele Domnului Hristos atrag atenţia asupra vieţii imorale, cei vizaţi strigă sus şi tare că învăţăturile Sale sunt demodate.

Când nu mai ai busola moralitaţii creştine, viaţa alunecă foarte uşor pe panta distrugerii sufleteşti. Parcă a devenit o modă să-L batjocorim pe Domnul Hristos şi să-I răstălmăcim cuvintele. Mulţi se străduiesc să-L arunce de pe sprânceana muntelui, uitând de vremelnicia vieţii lor.

Însă Domnul Hristos iartă şi nesăbuitul curaj al prigonitorilor de conjunctură. Sufletul e mai important decât un blid de linte. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA