”Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale”. (Marcu 10, 46-52)
Înainte de vindecarea orbului Bartimeu, Domnul Iisus Hristos a lămurit pe ucenicii Săi cum trebuie să fie cel mai mare dintre ei. Domnul Hristos s-a dat exemplu pe Sine. El este Cel ce slujeşte şi Cel care se jertfeşte.
Putem spune că unii dintre ucenici erau puţin orbiţi în dorinţa lor după un loc fruntaş. Erau oameni ca şi noi, mereu în căutare de funcţii şi de ranguri. Ei nu au înţeles că Mântuitorul nu a adus ranguri şi privilegii, ci smerenie, slujire şi jertfă.
Mai multe a înţeles orbul Bartimeu. El nu vedea, dar felul în care s-a adresat Domnului Hristos ne face să înţelegem că vederea lui îşi avea izvorul altundeva. Bartimeu nu s-a adresat Mântuitorului ca unui vraci, ci el numeşte pe Iisus Hristos „Fiul lui David”.
El nu a cerut să-l vindece, ci doar să-l miluiască. Când Hristos Domnul şi-a întins mâna Sa, credinţa orbului în vindecare s-a întărit. Când s-a vindecat prima imagine percepută de ochii săi a fost chipul blând al Domnului. (Pr. D. Păduraru)
