Şi iarăşi a început Iisus să înveţe, lângă mare, şi s-a adunat la El mulţime foarte multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea era lângă mare, pe uscat. Şi-i învăţa multe în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea: Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene. Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o. Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult. Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat. Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută. Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă. (Marcu 4, 1-9)
***
Cum îl primim pe Semănător? „Pilda semănătorului“ este una dintre cele mai frumoase parabole. Domnul Iisus Hristos a ştiut să aleagă cele mai potrivite exemple, având în vedere atât pe cei din jurul Său, cât şi limitele înţelegerii acestora. În cuvinte aparent simple, oferea învăţături dumnezeieşti.
Parabola este simplă, directă şi lesne de priceput. Explicaţiile au venit chiar din partea Mântuitorului. Semănătorul este Dumnezeu; Cuvintele Sale divine sunt oferite deopotrivă fiecărui om din această lume. Cuvântul lui Dumnezeu lucrează şi sufletul fiecăruia devine asemeni unui pământ pregătit pentru a primi sămânţa cea bună.
Însă uneori se întâmplă altceva. Fie din neştiinţă, ignoranţă sau din necredinţă, nu toţi aduc roade. Unii sunt chiar foarte entuziasmaţi când aud cuvintele lui Dumnezeu şi gândeşti că vor aduce bune roade.
Doar o parte din cei care aud cuvintele lui Dumnezeu aduc roade bune şi la bună vreme. Sfântul Marcu Ascetul aşa ne învaţă: „Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine.” (Pr. Dumitru Păduraru)
