EURODEPUTAȚII AU DECIS – Uniunea Europeană va avea un Parchet antifraudă

0
45
foto inprofunzime.md

EURODEPUTAȚII AU DECIS  Parlamentul European a aprobat joi un text în baza căruia 20 de țări membre ale Uniunii Europene vor participa începând din anul 2020 în cadrul unui ”Parchet european” specializat în combaterea fraudelor legate de TVA și de fondurile structurale europene, relatează AFP.

„Infractorii ignoră frontierele și este timpul de a-i opri, oferindu-le procurorilor instrumentele de care au nevoie pentru a acționa în plan transfrontalier”, au subliniat comisarii europeni Vera Jurova (justiție) și Günther Oettinger (buget).

Noua instanță independentă antifraudă va avea competențe numai în cele 20 de state membre, care au acceptat să participe la ”o cooperare consolidată”.

Această procedură europeană a cooperării consolidate permite surmontarea opoziției unor state membre, autorizând un grup de state să adopte decizii care nu se aplică decât în cazul lor, chiar dacă alte state pot apoi să li se alăture.

Statele care vor participa din start la parchetul european sunt: Franța, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Luxemburg, Austria, Grecia, Cipru, Bulgaria, România, Croația, Cehia, Slovacia, Finlanda, Slovenia și cele trei republici baltice (Estonia, Letonia și Lituania).

Concret, Parchetul european va avea un birou central în Luxemburg, care îi va reuni pe procurorii europeni (câte unul pentru fiecare stat membru participant), dar va avea și o structură descentralizată, cu ”procurori europeni delegați” în statele membre.

Proiectul nu prevede înființarea de tribunale penale europene: când magistrații își vor încheia investigațiile, ei vor trebui să-i trimită pe suspecți în fața jurisdicțiilor naționale.

Parchetul va viza îndeosebi fraudele în cazul fondurilor structurale europene și va avea de asemenea competențe în ce privește depistarea fraudelor transfrontaliere cu TVA, pentru sume ce depășesc 10 milioane de euro. Potrivit Comisiei Europene, autoritățile publice din Europa pierd anual venituri de cel puțin 50 miliarde de euro din TVA, din cauza acestui timp de fraude.

Sursă info și foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here