AcasăsiugariuEPARHIA GRECO-CATOLICĂ - Tineri voluntari din Franța și Belgia animează taberele de...

EPARHIA GRECO-CATOLICĂ – Tineri voluntari din Franța și Belgia animează taberele de vară organizate în Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

EPARHIA GRECO-CATOLICĂ Mai mulți tineri voluntari din Franța și Belgia au ajuns încă în luna aprilie, respectiv iunie în Maramureș.  Aici în această săptămână au loc tabere de vară organizate de Eparhia Maramureş.

Ajunși în judeţul nostru prin intermediul Fundației pentru Educație „Sfântul Vasile cel Mare”, tinerii sunt implicați, alături de organizatori, timp de o săptămână în animarea celor trei tabere care se desfășoară la Şcoala Alexandru Rusu din Baia Mare, la Mănăstirea Baziliană de pe Dealul Crucii din Baia Mare, respectiv localitatea Coruia (tabără organizată de către Fundația Sfântul Vasile în colaborare cu Primăria Săcălășeni).

scoala-3

În data de 7 iulie, la Şcoala Alexandru Rusu s-a încheiat prima din cele patru săptămâni de tabără prevăzute pentru acest an, săptămână în care 60 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani au desfășurat activități adaptate vârstei lor în limbile: română, germană, engleză și franceză.

În ce privește tabăra de la Coruia, aceasta a durat 4 zile (3-6 iulie) și a fost un schimb de experiență între cei opt cercetașii belgieni și cei 35 de copii participanți din localitate.

coruia-3

Aceștia au făcut, în prima zi, activități de cunoaștere, jocuri, iar în zilele următoare, în parteneriat cu Primăria Săcălășeni au făcut acțiuni de ecologizare a pădurii din Coruia, vizite la monumentele istorice din zonă, precum și cursuri de limba franceză.

Ziua de vineri, 7 iulie, a fost dedicată de către grupul de belgieni vizitei Maramureșului, iar apoi ei vor pleca din zona noastră pentru a vizita alte regiuni ale tării.

La mănăstirea baziliană de pe Dealul Crucii din Baia Mare, tabăra de vară pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 24 de ani, deschisă luni, 3 iulie, continuă până duminică, 9 iulie.

manastire-3

Organizată de sora Claudia Mureșan, împreună cu comunitatea surorilor baziliene din Baia Mare, tabăra a adunat 112 copii.

Unii dintre participanți, cei mai mari, au rămas timp de o săptămână la mănăstire și au fost găzduiți în cabanele de lemn din curtea mănăstirii, iar alții, cei mai mici, au luat parte la programul de tabără de peste zi.

Cu toții petrec zile frumoase și cu voie bună, într-un cadru natural frumos amenajat, la marginea pădurii, în curtea mănăstirii „Sfânta Maria”. Activitățile desfășurate prevăd activități de cunoaștere, jocuri, lucru manual, pregătirea mesei, program de relaxare și program de rugăciune în bisericuța de lemn din curtea mănăstirii (responsabili program spiritual: pr. Angel Zareczki și pr. Florin Marusciac).

Tabăra se încheie duminică, 9 iulie, cu Sfânta Liturghie de la ora 10:30, urmată de o scenetă finală și o agapă frățească.

Biroul eparhial de presă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA