A început perioada aia din an în care se spune tot timpul să fim mai buni, să avem inima curată, să fin cinstiți, drepți, darnici, că doar nu degeaba se spunea despre cei care au trăit înainte pe aceste meleaguri că sunt cei mai drepți și mai viteji dintre traci, dar nu și cei mai omenoși.

Aud lucrurile astea și mă întreb de ce nu le ia nimeni în serios. Nu e zi lăsată de Dumnezeu în care să nu aud că a mai decolat un avion pentru a lansa niște bombe într-o parte sau alta a lumii. Avion care aparține unei țări despre care știam, până azi, că a rămas neutră, nu s-a amestecat în luptele astea, duse cu un scop declarat și altul știut de toată lumea. Se vorbește de instaurarea democrației în lume, dar gândul tuturor zboară la miza economică. Instaurăm democrația cu puterea armelor, frumos de tot!

Mai aud despre vreo bombă care explodează într-un colț al lumii sau despre o amenințare cu bombă, pe la noi. Copiii ajung să se joace de-a teroriștii, socotind că e normal. Și nu e vorba de copii din țările musulmane, care pun mâna pe armă când de abia învață să umble, ci de copii de la noi. Vocea care a amenințat că la o școală din Hunedoara va exploda o bombă era una de copil.

În Baia Mare nu au mai fost de multă vreme amenințări din astea, dar nici în Târgu Secuiesc nu se vorbea de vreo bombă până acum, de 1 decembrie. Sau nu se știa, cel puțin. Așa că este normal să ne întrebăm de ce s-a vorbit acum despre asta, în condițiile în care serviciile secrete nu se prea laudă cu astfel de acțiuni. Din multe motive, unul fiind chiar legat de detensionarea relațiilor interetnice și de liniștirea populației, care nu trebuie să intre în panică. Recunosc, sunt oarecum sceptic în ce privește întâmplarea din secuime. Știu că există extremiști printre maghiari, la fel cum sunt și printre români, dar nu prea îmi vine să cred că Beke Istvan chiar voia să detoneze o bombă la parada de Ziua Națională, în condițiile în care exista riscul să fie afectați mai mulți maghiari decât români.

Se poate specula mult pe tema asta, luând în considerare chiar faptul că va trebui aprobat în curând bugetul pe anul 2016 și serviciile trebuie să arate că au activitate, că țara este în pericol și că agenții 007 sunt gata oricând să acționeze și, mai mult, să preîntâmpine acțiunile teroriste care, fără intervenția lor, ar avea loc în cel mai îndepărtat colț de țară.
Se poate vorbi și de o aliniere a noastră la situația mondială. Vorba lui Caragiale, aia cu faliții. Dacă toate țările au faliții lor, noi de ce să nu îi avem pe ai noștri? Dacă pe noi ne-au ocolit teroriștii, dintr-un motiv sau altul, de ce să nu îi avem noi pe ai noștri?

Lăsând gluma la o parte, constat că îndemnul ăla cu bunătatea și dărnicia intră pe o ureche și iese pe alta. Cu bucurie, observ însă că se schimbă câte ceva și în mentalitatea celor care ne adresează acest îndemn. Biserica Ortodoxă Română a lăsat ceva din rigiditatea ei la o parte și se implică în activități sociale. Am văzut un preot care apare la Cronica cârcotașilor, dând sfaturi într-o manieră mai puțin ortodoxă. Îmi aduce aminte de un fost profesor de-al meu care preda socialism științific dând exemple de pe stradă. Spunea că dă “exemple de doi bani” și ne captiva exact prin maniera lui de a preda, care ieșea din rigoarea specifică unor astfel de materii. Normal că am uitat tot cursul lui, dar îmi mai aduc aminte și acum de unele exemple.

Ajung la alții care propovăduiesc binele oamenilor și spun că luptă neîncetat pentru asta. Nu spun care sunt acei oameni, dar m-am convins, de la un mandat la altul, că e vorba de oamenii din preajma lor. După ce sunt aleși, românașii noștri se apucă să învețe ce pot face pentru fentarea legilor și umflarea conturilor. Ba mai angajează o rudă, ba intră prin ceva consilii de administrație, ba pun mâna pe acțiuni la vreo firmă sau pe un teren amplasat strategic, ba mai dau o semnătură când trebuie, unde și pentru cine trebuie.

Mama unui prieten a fost în pușcărie pe vremea lui Ceaușescu pentru că făcea parte dintr-o rețea care vindea la negru produse lactate și pâine. Conducerea fabricilor respective scotea marfă netrecută în acte, pe care o vindea la magazinele unde aveau oamenii lor. La unul dintre ele era gestionară mama prietenului meu. Povestea a durat destul de mult, s-au adunat bani grămadă, cineva spunându-mi despre un văr de-al lui, șofer, care avea o cameră pardosită cu hârtii de 100 de lei, peste care pusese covoare.

După ce a ieșit din pușcărie, fosta gestionară nu prea povestea despre cele întâmplate după gratii. A zis tot timpul însă că acolo este o școală de perfecționare. Delincvenții vorbesc între ei și își dau sfaturi și lecții juridice. Așa îmi imaginez că se întâmplă și în Parlament, și în administrație, în instituții ale statului, dar și în mediul privat românesc.

Un parlamentar sau un primar nou ales își va lua, de multe ori, lângă el pe cineva care a făcut parte din sistem. Așteaptă de la el sfaturi, dar se așteaptă, în același timp, să fie săpat când îi este lumea mai dragă și să fie tras de picioare, la fund.

Nu puține sunt cazurile în care oameni de afaceri cunoscuți au simțit că le scade osânza, în vreme ce oameni de tip Dinu Păturică, socotiți de încredere, au luat dintr-o parte și au pus în dreptul lor.

Mă gândeam că lucrurile astea se întâmplă doar în țară și că, după ce trec dincolo de granițe, românii încearcă să se ajute unul pe altul, închegând acea minoritate obligată să trăiască în mijlocul unei majorități care nu se uită cu drag spre cei veniți de aiurea. Am aflat povești care m-au convins că e mai bine să ai încredere într-un străin decât într-un conațional. Nu generalizez, dar e bine de pus răul înainte și încrederea să nu fie chiar oarbă.

Mă uit la ce se întâmplă în ultima vreme și prin Baia Mare. Parcă toată lumea trebuie să fie în război cu cineva. Toți caută nod în papură, nu există lucruri bine făcute nicăieri și nu se întoarce obrazul celălalt când cineva primește o palmă. La o palmă primită se ripostează cu pumnul…

Trăiesc într-unul dintre multele locuri din țara asta în care capra vecinului trebuie să moară și nu tu trebuie să îți crești capra ta, pe care s-o faci mai cărnoasă și cu mai mult lapte ca a celuilalt. Niciodată nu m-a interesat câți bani are cel de lângă mine și nu am aruncat cu piatra spre el, categorisindu-l drept hoț. Câtă vreme nu l-am prins cu mâna în buzunarul meu, el este om cinstit. Dacă mâna lui ajunge în buzunarele altora este treaba lor cum reacționează.

Niciodată nu mi-a plăcut să primesc sfaturi. Dacă am nevoie de ele, mă duc și le cer cuiva în care eu am încredere că se pricepe la domeniul în care am nevoie de învățăminte.
Nu îmi place nici să dau sfaturi, deoarece îl desconsider pe cel căruia mă adresez fără să îmi ceară acest lucru. Nu mi-au cerut cei de la serviciile secrete niciun sfat, oricum viața mea nu are secrete pentru ei. Le spun, totuși, să nu caute musai teroriști. Pot lua pe oricine, la întâmplare, dintre noi. Noi, românii, știm foarte bine să ne terorizăm unii pe alții și să ne facem viața amară. Nu trebuie bombe pentru asta…

Ioan Buda-Ţeţu