AcasăEvenimentSportDOAR TREI GAME-URI - Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au calificat în...

DOAR TREI GAME-URI – Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au calificat în optimile de finală de la Doha

spot_img

DISTRIBUIȚI

DOAR TREI GAME-URI Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără emoţii în optimile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.113.000 dolari, miercuri, după 6-3, 6-0 cu rusoaica Ekaterina Makarova.

Halep (26 ani), care a revenit astfel cu dreptul după finala pierdută la Australian Open şi după ce s-a recuperat în urma problemelor de la gleznă, s-a impus într-o oră şi 11 minute în faţa unei adversare de 29 de ani, care ocupă locul 36 în ierarhia mondială.

Deşi a avut probleme la serviciu, punând în teren prima minge doar în 50 la sută din cazuri, Halep a avut procentaje bune la punctele obţinute cu ambele servicii (72%, respectiv 55%).

Halep a început foarte bine şi a condus cu 3-0, iar apoi cu 5-1, dar nu a reuşit să încheie setul imediat, pierzându-şi serviciul, pentru ca Makarova să se apropie la 5-3. Halep a fructificat doar a treia minge de set (6-3), după ce a salvat o minge de break.

Simona a dominat actul secund categoric, după ce a salvat patru mingi de break în game-ul al doilea.

Halep are acum 4-2 cu Makarova în meciurile directe, Simona abandonând la precedenta confruntare, anul trecut, în sferturi la Washington.

Românca şi-a asigurat un cec de 33.750 dolari şi 105 puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova (27 ani, 15 WTA), victorioasă cu 6-4, 6-1 în faţa japonezei Naomi Osaka. Halep are 5-3 cu baltica în confruntările directe, ultimele patru meciuri încheindu-se cu victoriile sale, în minimum de seturi.

Sorana nu se lasă

Sorana Cîrstea a reuşit o calificare spectaculoasă în optimile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.113.000 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens, cu 7-5, 6-4.

Cîrstea (27 ani, 38 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 40 de minute în faţa unei adversare mai bine cotate, Mertens (22 ani) ocupând locul 20 în clasamentul WTA.

Mertens, semifinalistă la Australian Open, a început mai bine şi a condus cu 2-0, dar Cîrstea a revenit şi a câştigat trei game-uri la rând. Românca a salvat două mingi de break la 4-4 şi a forţat la 6-5 în favoarea sa reuşit să încheie setul pe serviciul adversarei, cu 7-5.

În actul secund, Cîrstea s-a desprins pe 3-1, dar Mertens a reuşit să egaleze, 3-3. Sorana a salvat două mingi de break la acest scor, iar la 5-4 a presat din nou, reuşind să fructifice erorile comise de belgiancă şi să se impună cu 6-4.

Sorana Cîrstea o mai învinsese pe Mertens, în 2016, în turul al treilea la Roland Garros, cu 6-3, 6-0.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 33.750 dolari şi 105 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe spaniola Garbine Muguruza, numărul patru mondial.
Iberica s-a impus în ambele confruntări de până acum, anul trecut, în optimi la Australian Open, cu 6-2, 6-3, şi în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-2, 6-2.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA