AcasăActualitateSocialDiplome de onoare și plachete la aniversarea a cinci ani de SMURD...

Diplome de onoare și plachete la aniversarea a cinci ani de SMURD Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prima conferință de medicină de urgență organizată în Maramureș cu ocazia aniversării a cinci ani de activitate SMURD își închide porțile sâmbătă, 24 ianuarie. Vreme de trei zile, în Baia Mare au poposit nume sonore din lumea medicală și reprezentanți ai structurilor reprezentative ale situațiilor de urgență. Conferința a început joi, 22 ianuarie, cu exercițiul demonstrativ din stațiunea Șuior, acolo unde ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” a fost de acord să joace rolul ”victimei” blocate în telescaun, pentru a se putea observa rapiditatea cu care intervin salvamontiștii montani și echipajul SMURD.

Pe parcursul zilei de vineri, 23 ianuarie, Petru Vanț a prezentat exercițiul din stațiunea Șuior, iar căpitan Smaranda Stan le-a vorbit participanților despre psihologia intervenției. A urmat prezentarea colonelului Sorin Popovici, care a abordat procedurile de salvare din mediile ostile vieții, în timp ce prof. dr. Mircea Buta a menționat posibilele conflicte etice în UPU. Dr. Zsolt Beres a vorbit despre accidental aviatic din Munții Apuseni, iar dr. Alina Rus a abordat tema resuscitării cardio-respiratorie BLS. Despre adjuvanții căilor respiratorii a discutat dr. Claudia Herman, iar edemul pulmonar acut a fost un subiect tratat de dr. Otilia Cozma. S-a abordat și problema șocului anafilactic, aspect prezentat de dr. Rodica Cadar, iar dr. Lavinia Bălan a vorbit despre urgențele hipertensive. În timp ce toate aceste subiecte au fost atinse în Sala Polivalentă A, a hotelului Mara din Baia Mare, în Salonul Roșu B s-au adus în discuție teme ca studiu retrospectiv (dr. Ioana Uță), inducția și menținerea anesteziei (prof. dr. Leonard Azamfirei), ventilația pacientului șocat (dr. Linda Șerbănescu), inima șocată sau șocul inimii (dr. Dan Roman), resuscitarea volemică și terapia vasopresoare (dr. Claudia Câmpan), paraclinic (dr. Carmen Prie) și ecografia pacientului șocat, prezentată de dr. Remus Mitre.

Teme privind medicina de urgență prezentate de personalități de marcă din lumea medicală

Ziua de sâmbătă, 24 ianuarie prevede noi lucrări în cadrul conferinței de medicină de urgență. Astfel, în Salonul Roșu B are loc un curs de ecografie transtoracică, prezentat de dr. Adela Golea, în timp ce în Sala Polivalentă A, asistent Cristian Danciu prezintă EKG, după care asistent Cristina Bora vorbește despre tulburări de ritm și stabilitatea hemodinamică. Subiectul triaj este abordat de plt. maj Gelu Pop, iar plt. maj Ionel Dumitraș face referire la imobilizări. Problema transmisiilor de date este un subiect abordat de plt. maj. Ciprian Moldovan, iar despre dispecerizare ia cuvântul asistent Nicoleta Tohătan. Utima prezentare medicală revine plt. maj. Florin Mojolic, care abordează tema preluării și transportului pacientului politraumatizat.

Despre SMURD, cu respect și considerație

Cinci ani de serviciu SMURD în Maramureș înseamnă cinci ani în care sute, chiar mii de vieți au fost salvate datorită unui serviciu rapid de intervenție. Cinci ani de SMURD în Maramureș înseamnă o șansă în plus pentru fiecare dintre noi, în eventualitatea în care devenim victima unui accident sau a unei îmbolnăviri subite și inexplicabile. Și fiindcă un asemenea moment trebuia marcat așa cum se cuvine, ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, dr. Dan Roman, medic șef UPU – SMURD Maramureș, dr. Rareș Pop, director executiv DSP Maramureș și, nu în ultimul rând, Ioan Mureșan, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” au organizat această primă conferință în Baia Mare, eveniment în cadrul căruia au fost acordate diplome de onoare și plachete.

Cei care au primit plachete și diplome de onoare sunt reprezentanții SMURD, ISU, Ambulanță, manageri de spitale din Maramureș și din aproape toate județele României, conferința din Baia Mare fiind una de impact național. Cu diplome au fost răsplătiți și primarii comunelor sau orașelor unde SMURD are filiale, aici amintind Fărcașa, Târgu Lăpuș și Vișeu de Sus. Și prefectul de Maramureș, Anton Rohian a ținut să înmâneze o diplomă din partea instituției pentru serviciul SMURD la acest moment aniversar, în timp ce președintele Consiliului Județean, Zamfir Ciceu a oferit diplome ”pentru oameni”, respectiv cei patru mari organizatori ai acestui reușit eveniment.

Moderatorul întregului eveniment a fost maestrul Octavian Butuza, iar Ansamblul Transilvania a încântat seara participanților. Elementul surpriză a constat în apariția renumitei cântărețe Ami, o emblemă muzicală a municipiului Baia Mare.

Biroul de presă al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA