AcasăActualitateSocialDIFERENȚE - Românii plătesc cu 20% mai mult decât bulgarii pentru un...

DIFERENȚE – Românii plătesc cu 20% mai mult decât bulgarii pentru un litru de benzină

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preţul mediu al unui litru de benzină din cele mai ieftine sortimente a ajuns în România la 4,91 lei, echivalent cu 1,10 euro, nivel cu 19% peste media preţurilor din Bulgaria şi cu 3% mai mare decât preţul la pompă plătit în Ungaria, potrivit datelor publicate pe portalul Energy.eu, citate de News.ro.

În Bulgaria, preţul mediu al unui litru de benzină este de 0,924 euro, cu toate taxele incluse, în timp ce acelaşi carburant costă în Ungaria, în medie, echivalentul a 1,067 euro.

Astfel, la un plin de benzină de 50 de litri, un şofer din România plăteşte 55 de euro, unul din Bulgaria – 46,2 euro, iar unul din Ungaria – 53,35 euro. În ceea ce priveşte motorina, preţul mediu din România pentru un litru este de 4,69 lei, sau 1,051 euro, cu 18,2% mai mare decât în Bulgaria, unde preţul mediu este de 0,889 euro, şi cu 3,3% peste nivelul mediu din Ungaria, de 1,017 euro.

În rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, România se situează, în prezent, pe locul 19 după preţul benzinei şi pe locul 14 după preţul mediu al motorinei. Cea mai ieftină benzină din UE poate fi cumpărată din Polonia (0,923 euro/litru, echivalent cu 4,15 lei/litru), în timp ce preţul cel mai ridicat este în Danemarca, de 1,496 euro/litru (echivalent cu 6,72 lei/litru).

La motorină, preţurile variază în UE între 0,83 euro (3,73 lei) în Lituania şi 1,474 euro (6,62 lei) în Suedia.

În România, taxele (accize şi TVA, în principal) reprezintă, în prezent, 58,6% din preţul la pompă al unui litru de benzină şi 57,6% din preţul unui litru de motorină.

În anul 2014 România a introdus o acciză de 7 eurocenţi pe litru pentru finanţarea construcţiei autostrăzilor. Însă de la 1 ianuarie, România a redus cota generală de TVA de la 24% la 20%.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA