Acasăoameni noiDE TREI ORI LA RÂND - Bistrițeanul Tiberiu Ușeriu a câștigat Maratonul...

DE TREI ORI LA RÂND – Bistrițeanul Tiberiu Ușeriu a câștigat Maratonul Arctic, cel mai dur din lume (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

DE TREI ORI LA RÂND Tiberiu Uşeriu a câştigat cursa de plus 350 de mile a Maratonului Arctic Ultra 6633, el ajungând la ultimul punct de control, Tuktoyaktuk, la puţin timp după ora locală 16.00. Românul s-a impus pentru a treia oară consecutiv în maratonul considerat cel mai dur din lume. Ceilalţi trei români care au luat startul au abandonat în primele două zile.

“Tibi Ușeriu a finalizat ediția 2018 a maratonului 6633 Arctic Ultra pe primul loc în condiții de viscol”, au anunțat organizatorii maratonului. Maratonul a început pe data de 9 martie, ora 20.30, ora României, printre cei care au luat startul fiind și patru români, însă trei dintre ei au abandonat cursa în prima zi din cauza problemelor de sănătate și a temperaturilor extreme din apropierea Polului Nord. Singurul care a mers mai departe a fost Tibi Ușeriu, bistrițeanul reușind încă de la primii kilometri să preia conducerea cursei și, după 7 zile, vineri dimineața puțin după ora 1.00 (ora României) a ajuns la final.

A X-a ediție a maratonului arctic – 6633 Arctic Ultra a fost una aniversară, organizatorii pregătind un traseu nou, mai lung cu 57 de kilometri decât în anii precedenți, traseu care a inclus parcurgerea unei porțiuni de 280 de kilometri pe Ice Road, un fluviu înghețat, unde temperaturile sunt extreme.

La start s-au înscris 32 de concurenți, din care 23 la cursa de 350+ mile însă după prima zi de concurs, opt dintre participanți, printre care și trei din cei patru români au abandonat. După șapte zile de maraton în cursa de 350+ mile au mai rămas doar șase concurenți, pe locul doi, în spatele lui Tibi fiind un irlandez.

Participanții au avut nouă zile la dispoziție pentru a ajunge la final, startul concursului fiind dat vineri, 9 martie, la ora 20.30 (ora României).

Ușeriu povesteşte, într-o înregistrare telefonică, felul în care a reuşit să parcurgă ultimii kilometri ai celui mai dificil maraton din lume.

”Am terminat. Am intrat într-o furtună, 4 ore, ai de capu’ meu! A fost cât pe ce să mă scoată ăştia. Deci a fost ceva …. La mişto … a fost cireaşa de pe tort! Mă bucur că am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Deci ultima parte, asta cu 160 de kilometri, îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat. Da’ aşa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuţi. Dar na, de asta am venit, să o termin şi mă bucur că am câştigat-o”, spune bistrițeanul.

După ce mulţumeşte tuturor celor care îl urmăresc şi ajută, Tiberiu Uşeriu adaugă: ”De fiecare dată cred că-s mai praf decât am fost ultima dată”.

Românul a devenit singurul din lume ce a încheiat pe primul loc cursa, el având trei titluri consecutive, în 2016, 2017 şi cel actual.

În 2016, Uşeriu a încheiat maratonul în 173 de ore şi 40 de minute, suportând temperaturi şi de minus 62 de grade Celsius. La start au mai fost doi români, Vlad Tănase şi Andrei Roşu, ambii terminând la egalitate pe locul trei. Anul trecut, Tibi s-a impus cu timpul de 158.25 ore.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA