AcasăActualitatePoliticDE RÂSUL CURCILOR - Președinte nou la ALDE Baia Mare. „Șeful” se...

DE RÂSUL CURCILOR – Președinte nou la ALDE Baia Mare. „Șeful” se vrea și primar de Baia Mare, dar de la prima ședință de partid a plecat fulgerător după ce colegii au râs de el

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ceea ce până astăzi părea o glumă proastă este tot mai aproape să devină realitate. Jurnalistul, dacă se poate numi așa, Adi Rusu este la un pas să fie numit candidatul ALDE Maramureș la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare. Și pentru a-și intra în mână sau pentru a aprofunda și doctrina politică a alianței, Adi Rusu a fost numit deja președinte ALDE Baia Mare. Numai că numirea sa a fost făcută de către Cornelia Negruț la un șpriț în cafeneaua altui mare reprezentant ALDE.

Odată numit, Adi Rusu s-a pus pe treabă și a organizat și prima ședință de partid din noua sa postură. Amuzați de noul lor șef, reprezentanții organizației locale au făcut mișto de acesta. Adi Rusu nu a rezistat să dea piept cu cele două funcții cu care era trecut pe ordinea de zi a ședinței, cea de președinte și vicepreședinte al ALDE Baia Mare, și a părăsit repede întâlnirea cu „subalternii”.

Poate până la alegerile locale Adi Rusu va învăța ce înseamnă concurența într-o astfel de competiție sau poate băimărenii vor da crezare zvonurilor conform cărora ALDE Maramureș vrea să arunce în lupta electorală candidați slabi pregătiți, fără nicio șansă de câștig, pentru a-l sprijini pe candidatul PNL să obțină mai mult de 5% la alegerile locale. Așa se aude prin oraș. Să nu ziceți că nu v-am spus.
ActualMM.ro
Sursa foto: Facebook

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA