Acasăoameni noiDE RÂSU’ - PLÂNSU’ - Perle ale absolvenților dornici să devină magistrați

DE RÂSU’ – PLÂNSU’ – Perle ale absolvenților dornici să devină magistrați

spot_img

DISTRIBUIȚI

Plenul CSM a validat marți rezultatele concursului de admitere la INM organizat în această vară, cu acest prilej ieșind la iveală și „perlele” amuzante ale candidaților care se visau magistrați.

Cea mai discutată probă a fost cea a interviului, scrie pe blog judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care prezintă punctul de vedere al membrilor comisiilor în fața cărora a fost susținută proba.

În cadrul acestei probe se examinează trei aspecte, precizează magistratul: „motivația, aptitudini specifice profesiei de magistrat (comunicarea, gândirea autonomă, cooperarea, înțelegerea realității sociale, folosirea corectă a limbii române), elemente de etică specifică persoanei (identificarea dilemei etice, identificarea opțiunilor, analiza valorii acestora alegerea justificată a variantei optime a acțiunii umane, implicarea subiectului în argumentarea alternativelor) „.

Printre constatările comisiei de examinare se numără și faptul că unii candidați au un nivel redus de instruire educațională, de cultură generală, lipsă de orizont și de repere profesionale, morale; unii comit erori gramaticale și de comunicare sau nu au proprietatea termenilor folosiți, învață mecanic sau sunt lipsiți de o gândire logică.

Judecătorul Cristi Danileț a publicat pe blog documentul integral, cu speranța că el va fi luat în considerare de către facultățile de Drept pentru îmbunătățirea curriculei, dar și de candidați.

„Materii precum logica juridică, psihologia judiciară, etica juridică, filozofie juridică, sociologie juridică sunt absolut necesare pentru un practician în drept, dar ele sunt aproape ignorate în ziua de azi”, subliniază judecătorul.

Perle ale candidaților la admiterea în magistratură, ediția 2015:

„Eu vreau să mă fac judecător pentru că sunt mai calmă și nu vreau să supăr pe cineva, să mă mustre conștiința”.

„Sunt foarte corectă, dar cu excepții”.

„Prin verbul a discredita înțeleg a înjura”.

„Vreau să devin magistrat pentru că îmi doresc o mai mare adrenalină și sunt predispus spre a fi imparțial”.

„Justiția va fi mai solidă pentru că nu o să judec în aparență și nu voi fi blazată pentru că refuz să fac cuiva calități”.

„Există imparțialitate obiectivă și imparțialitate subiectivă. Imparțialitatea subiectivă înseamnă părtinire pur și simplu”.

„Ca judecător nu trebuie să fiu imparțial”.

„Onestitate înseamnă că, în facultate, când plecam în excursie cu colegii mai săraci, le dădeam bani pentru că îmi plăcea compania lor”.

„Îmi doresc să fiu remarcabil.”
Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți remarcabil?
„Să fiu filantrop”.

„Un judecător va fi mai blând față de cel acuzat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice dacă prevede neșansa ca și el să conducă după ce a consumat alcool la o petrecere”.

„încercarea oamenilor de a se face plăcuți și apreciați de ceilalți, duce la diminuarea încrederii celorlalți membrii (sic!) ai societății, deoarece o persoană versatilă care se mulează pe modelul persoanei pe care dorește să și-o atragă drept prieten este periculoasă, este o formă fără fond, și astfel de evitat”.

„Concursul acesta este un hobby, o pasiune”.

Sursa: ziare.com

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA