Acasăoameni noiDE LA 1 DECEMBRIE - Românii vor putea călători în Canada fără...

DE LA 1 DECEMBRIE – Românii vor putea călători în Canada fără viză, pentru maximum 6 luni

spot_img

DISTRIBUIȚI

DE LA 1 DECEMBRIE  Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că începând cu data de 1 decembrie românii vor putea merge în Canada fără viză pentru o perioadă de maximum 6 luni.

Autoritățile canadiene intenționează să elimine cerința obligativității vizelor pentru cetățenii români care vor călători în Canada  în scop turistic, în această categorie intrând și vizitarea familiei, a cunoștințelor sau pentru prospectarea oportunităților de derulare a afacerilor.

Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii români care doresc să călătorească în Canada reprezintă concretizarea demersurilor susținute, întreprinse în ultimii ani de autoritățile române pe lângă autoritățile canadiene, atât la nivel bilateral, cât și în format trilateral, cu sprijinul Comisiei Europene”, transmite MAE într-un comunicat de presă.

Această decizie o reprezintă etapa finală a procesului de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii români, care a început la 1 mai. Guvernul a anunțat în octombrie 2016 că în urma semnării tratatului CETA, Canada a confirmat ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape, parţial de la 1 mai 2017 şi total de la 1 decembrie.

Începând cu 1 mai, ora 16.00 românii puteau depune, cerere pentru o autorizație de călătorie electronică (eTA). Aceasta ține loc de viză și în baza ei se putea călători în Canada cu avionul. În urma negocierilor dintre România și Canada, vizele vor fi, însă, ridicate cu totul începând de la 1 decembrie 2017, atunci când toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză. Ambasadorul Canadei la București, Kevin Hamilton, a explicat ce se va întâmpla de la 1 decembrie.

Am negociat cu Guvernul României eliminarea vizelor pentru turiștii români și acesta este o chestiune separată de acordul de liber schimb UE-Canada. Oficialii canadieni au evaluat România, am văzut progresele pe care le-au făcut în domenii precum pașapoartele, reglementarea migrației, etc și de acea cu încredere am convenit un acord în urma căruia cetățenii români vor putea, foarte curând, să călătorească în Canada fără vize. Concret, începând cu data de 1 mai 2017, un cetățean român care fie deține o viză validă pentru SUA sau a primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani va putea călători fără vize în Canada. Începând cu data de 1 decembrie toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză”, a precizat ambasadorul Canadei.

Sursă info.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA