DARURI DIN SUFLET – Peste 50 de familii nevoiașe din Baia Mare au fost ajutate în 2017 prin donații de către oameni binevoitori

0
188

DARURI DIN SUFLET  Oameni cu suflet mare au fost alături și anul acesta de familiile aflate în risc de sărăcie, care au copii în întreținere, precum și de persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau bolnavi. În cursul anului 2017, au fost sprijinite prin donații, oferite de către persoane fizice sau juridice, peste 50 de familii aflate în dificultate.

Donațiile nu au ajuns întâmplător la aceste familii, ci în urma unor anchete sociale realizate de specialiștii Serviciului Public Asistență Socială. Astfel, cu sprijinul asistenților sociali din cadrul instituției noastre, cele mai nevoiașe familii din Municipiul Baia Mare au beneficiat de alimente, dulciuri, jucării, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilier, aparate electrocasnice sau achitarea datoriilor la utilități.

Sprijinul a venit din partea unei familii de români stabilită în Franța, șase familii din Baia Mare, o familie din Șomcuta Mare, prin intermediul acțiunilor umanitare derulate de SPAS în parteneriat cu unitățile de învățământ din Baia Mare: Colegiul Național Mihai Eminescu, Școala Gimnazială George Coșbuc, Grădinița Otilia Cazimir.

De asemena, o firmă de proiectare este la a parta acțiune amplă prin care sprijină familiile vulnerabile, anul acesta donând peste 21.000 lei. Mulțumim tuturor celor care se implică în astfel de proiecte – persoane fizice sau juridice, asociații și fundații, unități de învățământ – și solicită expertiza Serviciului Public Asistență Socială pentru a-și oferi sprijinul acelor familii care au cu adevărat nevoie de ajutor.

Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here